Ponta se crede (deja) preşedinte al României
Prim-ministru Victor Ponta a declarat, la Romania TV, că Traian Băsescu a făcut presiuni asupra Ministerului Afacerilor Externe pentru a creşte numărul de secţii de votare fără fundament legal, astfel încât rezultatul alegerilor să poate fi anulat.
Victor Ponta a spus că este exclus ca Guvernul să adopte o Ordonanţă de Urgenţă prin care să crească numărul de secţii de votare în străinătate între cele două tururi. „Curtea Constituţională a spus clar: ‘dacă schimbaţi regulile în timpul jocului, de fapt cu şase luni înaintea alegerilor, anulăm alegerile’. Schimbarea legii este cea mai sigură cale de a anula alegerile şi este cea mai nedemocratică măsură care se poate lua”, a declarat Ponta.
Acesta susţine că preşedintele României chiar acest lucru şi-l doreşte prin presiunile pe care le-a exercitat asupra MAE. „Titus Corlăţean mi-a spus azi că ministerul a făcut tot ce-i permite legea, dar Traian Băsescu şi Klaus Johannis au făcut presiuni. A zis: ‘Nu vreau ca Ministerul Afacerilor Externe să devină o victimă într-o bătălie politică şi electorală şi îmi depun mandatul. “Traian Băsescu l-a şi sunat. A trimis adrese la MAE, la BEC şi mie”, a spus candidatul PSD.
Ponta consideră că Traian Băsescu încearcă să delegitimeze rezultatul votului din turul II pentru a se poziţiona ulterior ca lider al opoziţiei. „Chiar dacă votul în diaspora ar fi de 100% pentru Klaus Johannis, rezultatul nu s-ar schimba. Traian Băsescu vrea să delegitimeze votul astfel încât să poată spună celor din ACL “voi n-aţi fost în stare, eu sunt singurul care se poate bate cu Ponta şi cu PSD”, a spus Victor Ponta.
Victor Ponta a fost prezent, luni seară, în studiourile România TV pentru a discuta despre temele economice si sociale din programul său de prezidenţiabil. O invitaţie similară a fost lansată şi liderului ACL Klaus Iohannis, contracandidatul lui Ponta în turul II al alegerilor prezidenţiale, însă acesta nu a răspuns solicitării de a participa la o dezbatere electorală.
Titus Corlăţean a demisionat, luni, din fruntea Ministerului Afacerilor Externe, în locul său fiind numit Teodor Meleşcanu.
Titus Corlatean acuza presiunile din partea lui Traian Basescu si Klaus Iohannis la adresa BEC si MAE, si cere BEC sa nu fie intimidat de presiuni. In prezent, MAE nu are cadru legal pentru a face noi sectii externe – desi BEC a spus asta intr-un comunicat, nu a spus explicit asta si in hotarare. Si singura hartie cu forta juridica este hotararea, nu comunicatul. Deci, BEC nu a clarificat cadrul legal, din cauza presiunilor lui Traian Basescu si a lui Klaus Iohannis.
Ministrul a anuntat ca, timp de o saptamana, a avut un dialog intens cu BEC cu privire la organizarea alegerilor in diaspora, pentru turul 2. MAE va face tot ce este necesar şi legal pentru ca dreptul de vot al oricărui roman să nu fie afectat. Masurile luate pana acum, pe scurt, sunt: dublarea numarului de stampile, dublarea numarului de cabine de vot, dublarea numarului de oameni din sectii prin delegarea a 800 de angajati din MAE, precum si posibilitatea completarii formularelor in afara sectiilor, dupa ce se descarca din online.
Corlatean a anuntat ca exista insa o mare problema: „desi vrem sa infiintam sectii de vot in strainatate, pentru ca toti romanii sa poata vota, nu avem un cadru legal pentru asta”.
Art. 54 (1) Al doilea tur de scrutin are loc in conditiile prevazute la art. 81 alin. (3) din Constitutia Romaniei, republicata, la doua saptamani de la primul tur de scrutin, in aceleasi sectii de votare si circumscriptii electorale, sub conducerea operatiunilor electorale de catre aceleasi birouri electorale si pe baza acelorasi liste de alegatori de la primul tur.
Vineri, dupa amiaza, Traian Basescu a transmis la BEC o solicitare prin care a cerut BEC sa dea interpretari privind posibilitatea infiintarii de noi sectii. Iar BEC, vineri noaptea, dupa aceasta solicitare, a dat un COMUNICAT, prin care spune ca MAE poate infiinta noi sectii
Suntem in fata acestei situatii: LEGEA nu ne da voie sa infiintam noi sectii. Iar BEC nu a dat toata saptamana nici o hotarare in acest sens. A dat insa, vineri seara, dupa ce au iesit public Traian Basescu si Klaus Iohannis, un COMUNICAT – in care cer acest lucru.
Care este diferenta? HOTARAREA data (nr 4H din 4 nov) nu contine nici o referire explicita despre infiintarea de sectii de vot in diaspora! Se refera doar la o clarificare a unei sintagme din lege, pentru a face diferentierea intre listele de alegatori din tara si tabelele electorale din afara. Spre deosebire, COMUNICATUL anunta, vineri noaptea, ca BEC nu isi asuma raspunderea, dar spune ca „a creat cadrul legal pentru exercitarea atributiilor de catre autoritatea publica centrala cu competenta exclusiva in organizarea si numerotarea sectiilor de votare din strainatate”. Deci, ne spune in comunicat ca putem, dar in hotarare (singura cu forta juridica), nu spune nimic clar.