Alegerile prezidenţiale închid 78 de şcoli din Bucureşti

0

Cursurile vor fi suspendate vineri după-amiază în 78 de şcoli cu secţii de votare din Capitală, a declarat pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Marian Banu.

„Consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ vor stabili programul zilei de vineri. Nu se vor face cursuri în schimbul al doilea. Elevii care nu vor face ore în partea a doua a zilei de vineri le vor recupera ulterior în funcţie de decizia consiliilor de administraţie ale şcolilor”, a explicat inspectorul.

Potrivit lui Marian Banu, în cele 78 de unităţi de învăţământ nu se vor face nici primele două ore de cursuri din ziua de luni, pentru efectuarea dezinfecţiei.”Luni vor exista şcoli în care nu se vor face primele două ore, în funcţie de fiecare caz”, a mai spus acesta.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.