Mănăstirea Hurezi, cea mai de seamă ctitorie a lui Constantin Brâncoveanu

1

Manastirea Hurezi, renumita lavra domneasca a familiei Brancoveanu, se afla asezata la poalele line ale Muntelui Capatanii, la marginea satului Romanii de Sus, localitate aflata la o distanta de aproximativ 50 de kilometri inspre vest de Ramnicu-Valcea, pe Drumul National DN 67, in judetul Valcea.

Fiind considerata cea mai reprezentativa constructie in stil brancovenesc din intreaga tara, Manastirea Hurezi este poate si cel mai mare ansamblu monahal din Romania. Singuratatea si linistea de odinioara a locului era tulburata doar de cantecele huhurezilor, pasari de noapte, care au si dat denumirea locului.

Ansamblul monahal de la Hurezi se intinde pe mai mult de trei hectare, cuprinzand manastirea propriu-zisa, Biserica Bolnita, Schitul Sfintilor Apostoli si Schitul Sfantul Stefan. Acestora li se poate adauga, in mod firesc, si Biserica Sfintii Ingeri, ctitorita tot de unul dintre staretii manastirii celei mari, aflata putin mai la sud de incinta manastirii. Incepand cu anul 1993, manastirea de la Hurezi se afla pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Mănăstirea Hurezi sau Mănăstirea Horezu, cea mai de seamă ctitorie a domnului martir Constantin Brâncoveanu (1688-1714), sinteză a artei românești din acel timp, a fost construită între anii 1690 și 1693, biserica mare a așezământului fiind târnosită la 8 septembrie 1693. Însemnările marelui domnitor, aflate în biblioteca mănăstirii, arată că „într-al doilea an al domniei noastre pus-am temelie și am început a zidi mănăstire“.

Interesul domnului Constantin Brâncoveanu pentru ridicarea acestui sfânt lăcaș este documentat și în crezul său, așa cum apare el pe pisania care se află deasupra ușii de intrare în biserica mare a mănăstirii: „Nu voi intra în sălașul case mele, nu voi sui pe așternutul patului de odihnă, nu voi da somn ochilor mei și pleoapelor mele dormitoare și repaus tâmplelor mele, până nu voi afla loc Domnului și sălaș Dumnezeului lui Iocob“.

Lucrările de construcție și decorare ale ansamblului au fost date spre supraveghere lui Pârvu Cantacuzino, vărul primar al domnitorului. După moartea acestuia în anul 1691, este numit ispravnic Cernica Știrbei, fost mare armaș.

Definitivarea lucrărilor a avut loc în toamna anului 1697, dar biserica mare fusese terminată deja în 1693. Bolțile bisericii fuseseră finisate în iunie 1692, dată după care au fost inițiate lucrările de pictură murală. Iată ce nota în însemnările sale marele domn: …septembrie 6, miercuri, am sosit la Hurezi și mănăstirea am târnosit la septembrie 8 vineri….

Mănăstirea este construită pe valea râului Romanii de Jos, în satul care la acea vreme se numea Hurezi (actual Romanii de Jos), nume care ulterior a fost luat de târgul de peste deal, actualul oraș Horezu, într-un colț pitoresc sub munții Căpățânii, unde singurătatea și liniștea este tulburată doar de strigătul huhurezilor, pasărea care a dat și denumirea locului[. La data întemeierii exista în vecinătatea Hurezilor un schit, al cărui ctitor rămâne necunoscut. Satul se afla în domeniul Brâncovenilor încă înainte de urcarea pe tron a întemeitorului mănăstirii actuale.

Meșterii care creează această capodoperă, impulsionați de spiritul ctitorului Constantin Brâncoveanu, sunt Istrate lemnarul, Vucașin Caragea pietrarul și Manea vătaful zidarilor. Cei care au executat pictura, terminată la 30 septembrie 1694, au fost Constantin Ioan, Andrei, Stan, Neagoe și Ichim. Ei imortalizează în pronaosul bisericii mari chipurile celor două familii, familia Brâncoveanu și familia Cantacuzino.

Lăcașul este o remarcabilă realizare a artei brâncovenești,, care se distinge prin originalitate, măestria liniilor și culorilor.

Iată ce spunea despre execuția măiastră a pridvorului sfântului lăcaș marele istoric al neamului, Nicolae Iorga: „Frumos pridvor pe stâlpi lucrați cu o mare bogăție de podoabe… cu un rând de stâlpi tot așa meșteșugiți sculptați… flori de piatră în jurul ușii celei mari și a tuturor ferestrelor“. În lucrarea sa „Bizanț după Bizanț“, Iorga caracteriza mănăstirea cu formele ei renascentiste drept „…continuatoare a civilizației romane, ai cărei moștenitori în Europa de Răsărit sunt românii“.

La 25 aprilie 1695 ilustrul ctitor al lăcașului înzestrează mănăstirea, așa cum reiese dintr-un hrisov, cu o serie de moșii din Vâlcea, Dolj, MehedințI și Ilfov.

Întreg ansamblul monastic se remarcă prin conceptul unitar. El este structurat pe axa principală est-vest, pe care sunt aliniate gradat patru lăcașe de cult, construite în etape diferite și de ctitori diferiți.

Ansamblul monastic se compune din:

  • Biserica propriu-zisă a mănăstirii, ctitorită de marele domnitor și cărturar Constantin Brâncoveanu, aflată în centrul incintei cu hramul Sfinții Împărați Constantin și mama sa Elena.
  • Biserica bolniței, ctitorită de doamna Maria, soția domnitorului, la 1696.
  • Schitul „Sfinților Apostoli“, ctitorit de starețul mănăstirii Ioan Arhimandritul la 1698.
  • Schitul Sfântului Ștefan, numit astfel după numele fiului cel mare al domnitorului, ctitorit de acesta la 1703.

Incinta principală, pe plan dreptunghiular, este flancată la nord de corpul etajat al chiliilor, cu fațada structurată în mod armonios de anfilada de arcade. La sud se află reședința domnească, încununată de turnul clopotniță și având o impunătoare sală de sfat. Pe latura de vest se află sala trapezei și, deasupra acesteia, paraclisul.

Mănăstirea Horezu a fost inclusă pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

Construită între 1690 și 1693 pe un plan trilobat, biserica Sfinții Împărați Constantin și mama sa Elena dezvoltă modelul Bisericii episcopale a Mănăstirii Curtea de Argeș în sensul unor forme mai elansate și prin adăugarea unui pridvor tipic stilului brâncovenesc, cu arcade susținute de zece coloane de piatră, împodobite cu ornamente tipice Renașterii târzii. Fațadele sunt decorate cu panouri dreptunghiulare și firide ornamentale cu cercuri. Ancadramentul ușii de intrare este din marmură sculptată, pisania conține stema Țării Românești și pe cea a familiei Cantacuzino. Drept constructori ai edificiului sunt menționați Manea, „vătaf al zidarilor“, Istrate lemnarul și Vucașin Caragea pietrarul.

Biserica adăpostește un deosebit de valoros ansamblu de pictură murală, executat între anii 1692 și 1694 de meșterii greci Constantinos și Ioan, precum și de meșterii zugravi români Andrei, Stan, Neagoe și Ioachim. Pe lângă scenele religioase se află, în pronaos, o galerie de portrete ale Brâncovenilor, Basarabilor și ale Cantacuzinilor. Ciclul începe cu portretul lui Datco din Brâncoveni, boier care a trăit la începutul secolului al XVI-lea, cu Basarab al III-lea cel Bătrân și postelnicul Constantin Cantacuzino, culminând cu tabloul votiv care-i reprezintă pe membrii contemporani ai familiei Brâncoveanu.

Catapeteasma monumentală, din lemn de tei sculptat și poleit, precum și candelele de argint sunt donate de Doamna Maria Brâncoveanu. În posesia mănăstirii se află și alte valoroase obiecte de cult, în mare parte danii din timpul întemeierii bisericii: picturi, sculpturi în piatră și în lemn.

Primul stareț al mănăstirii, Ioan Arhimandritul, este înmormântat în biserica principală.

Domnitorul Constantin Brâncoveanu ctitorise așezământul dorind să-și afle un loc de veci în incinta acestuia. Conform acestei destinații biserica adăpostește și mormântul domnitorului, nefolosit deoarece Brâncoveanu a fost înmormântat la biserica Sfântul Gheorghe din București.

Biserica a fost reparată și restaurată în 1827, 1872, 1907-1912 și 1954-1964.

O ctitorie a Doamnei Maria din 1696, bolnița a fost finisată în 1699 și conține picturi ale meșterilor români Preda, Nicolae și Ianache.

Schitul Sfinţii Apostoli a fost construit în 1698 și pictat în 1700 de ierodiaconul Iosif și de Ion.

Picturile schitului Sfântului Ştefan au fost executate de Ianache, Istrate și Hranite.

Constantin Brâncoveanu, ca om de o aleasă cultură a epocii sale, distingându-se prin inteligență și mult echilibru politic, reușește să înființeze tipografii și să tipărească numeroase cărți. Din acest motiv mănăstirea Hurezi devine un puternic centru cultural al Țării Românești. Aici a înființat domnitorul vestita bibliotecă, rămasă peste veacuri sub denumirea de Biblioteca lui Constantin Brâncoveanu, care mai numără în prezent aproximativ 4000 de volume. Catalogul bibliotecii întocmit la 1791, arată ca aceasta dispunea pe vremea aceea de 382 de volume de carte tipărită și 46 de manuscrise. De remarcat este că dintre acestea 115 volume erau scrise în limba română. Despre importanța acestei biblioteci grăiește inscripția din 1708, aflată deasupra ușii edificiului: „Bibliotecă de hrană dorită sufletească această casă a cărților imbie înțeleaptă îmbelșugare“. Această bibliotecă cuprinde importante lucrări ale vremii: Odiseea lui Homer (tipărită la Basel la 1541), Tragediile lui Euripide (tipărite la Basel în 1551), Novellae adăugate de Iustinian I cel Mare Codexului său (tipărite la Paris în 1568), precum și lucrări ale istoricilor bizantini (Ana Comnena, Laonic Chalcocondil, Ioan Zonaras, Constantin Manasses).

Dragostea de slovă românească a domnului erudit determină chemarea arhimandritului Ioan din Câmpulung, pentru a copia pe la 1700 cunoscuta carte populară „Varlaam și Ioasaf“. Tot acesta va mai scrie „Pomelnicul mănăstirii Hurezi“. Pe la 1754 vine la Hurezi învățatul Rafail. Acesta transcrie „Halima“ (1783) și ne lasă importante însemnări despre Viața lui Petru cel Mare și Istoria Rusiei.. Alt cărturar, Dionisie Eclesiarhul, scrie în 1788 „Întrebări și răspunsuri ale dumnelui Constantin Cantacuzino, fratele răposatului Șerban Voievod Cantacuzino“. Dionisie este și cel care pune în circulație o ediție în trei volume a culegerii O mie și una de nopți. Mulți alți cărturari au lăsat de asemenea posterității lucrări de importanță covârșitoare pentru cultura română.

Una dintre podoabele arhitecturale, care da manastirii Hurezi un aer de sarbatoare si incanta privirea vizitatorilor, e foisorul vrednicului egumen si iubitor de arta Dionisie Balacescu, ridicat intre anii 1725-1753, opera pietrarului Iosif.

Din bogata zestre a bibliotecii adunata acolo de ctitor si de carturarii viesuitori, invatatul Gr. A. Tocilescu a gasit si ridicat in 1885, pentru Muzeul National, 38 de manuscrise si 393 de carti tiparite in diferite limbi. Tot aici s-au pastrat vestitele calendare ale lui Brancoveanu din anii 1693, 1695, 1701, si 1703, precum si un frumos pomelnic. La schitul Sfantul Ioan a activat si o scoala de copisti de manuscrise.

Hurezul a avut obste de monahi pana in 1872 cand a devenit de calugarite, care ingrijesc cu sarg si cu aleasa pricepere atat pravila monahala cat si monumentul devenit astazi unul dintre cele mai exemplare complexe de arhitectura si arta caracteristice pentru epoca de tranzitie de la medieval la modern in cultura romaneasca.

Hurezi infatiseaza treapta inalta de creatie a genului romanesc de la sfarsitul secolului al XVII-lea. Vizitatorul din tara sau de peste hotare afla la Hurezi galeria unica a unor straluciti oameni cu larg orizont politic si carturari de la Serban Voievod si Constantin Cantacuzino Stolnicul, pana la Constantin Brancoveanu si invatatii lui fii, opriti in manifestarea lor creatoare de tragica moarte din 1714. Frumusetii arhitecturii si picturii se adauga dovezile unui puternic centru de cultura, care a adapostit un scriptoriu celebru, producator de iscusite traduceri, superbe manuscrise si o bogata biblioteca umanista, unica in Europa de sud-est la inceputul secolului al XVIII-lea.

Prin toate aceste marturii istorice si frumuseti artistice, Manastirea Hurezi este una dintre cele mai convingatoare opere ale creatiei spirituale multiseculare, pe care marele istoric Nicole Iorga a numit-o printr-o fericita formulare – in lucrarea “Bizant dupa Bizant” – continuatoare a civilizatiei romane, ai carei mostenitori in Europa de Rasarit sunt romanii.

Surse: wikipedia, valceaturistica.ro, crestinortodox.ro;

Citește și
1 Comentariu
  1. wwwwww spune

    super

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.