Marea Britanie nu vrea să rămână “cu orice preţ” în UE

Marea Britanie nu trebuie să rămână cu „orice preţ” în cadrul Uniunii Europene, afirmă premierul David Cameron, criticat dur de liderul laburist, Ed Miliband, pentru planul de organizare a unui referendum privind apartenenţa ţării la Blocul comunitar.

„Viitorul Marii Britanii în Europa este important şi nu funcţionează în mod corespunzător pentru noi în acest moment, de aceea trebuie să facem unele schimbări”, a declarat Cameron, conform Reuters.”Dacă stau pur şi simplu aici şi spun că vom rămâne în Europa cu orice preţ, nu cred că acest plan va funcţiona”, a adăugat Cameron.

Premierul conservator a făcut aceste declaraţii în contextul în care liderul laburist, Ed Miliband, a criticat planul de organizare a unui referendum privind apartenenţa Marii Britanii la UE, argumentând că iniţiativa afectează încrederea investitorilor străini.

Pentru atenuarea ascensiunii formaţiunii naţionaliste Partidul Independenţei Marii Britanii (UKIP), David Cameron a anunţat recent că doreşte limitarea imigraţiei provenind din alte state membre UE. În replică, Angela Merkel, cancelarul Germaniei, a avertizat că o ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană a devenit „posibilă”.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.