Ponta spune că bugetul şi noul guvern vor fi prezentate în 21 decembrie

0

Victor Ponta a declarat, luni seara, la Romania TV, că bugetul pentru anul 2015 va fi prezentat odată cu noul guvern, în data de 21 decembrie, şi ambele vor putea trece de votul Parlamentului până la sfârşitul anului.

Victor Ponta a explicat că este suficient timp pentru structurarea bugetului pentu 2015, între turul II al alegerilor prezidenţiale, şi data la care, dacă el va fi ales preşedinte, va fi învestit noul guvern, care ar urma să fie condus de Călin Popescu Tăriceanu. „Noi o să avem buget anul acesta, pentru că având cinci săptămâni între momentul duminică, 16 noiembrie, şi momentul preluării mandatului de preşedinte, noi pe 21 decembrie avem guvernul – prim-ministru, structura guvernului, avem bugetul şi toate acestea le putem adopta până la sfârşitul lunii”, a spus Ponta.

Întrebat dacă bugetul nu ar fi trebuit prezentat până la sfârşitul lunii octombrie, premierul a spus că acest lucru nu poate fi făcut înainte de vizita oficială a delegaţiei Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale: „Există o singură lege: acordul dintre România şi Comisia Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială, a fost ratificat prin lege în Parlament. Iar acesta prevede că orice buget, inclusiv rectificările care se fac după primul semestru, trebuie să fie convenite cu delegaţia FMI şi CE. Avem deja stabilită vizita, în 2 decembrie începe vizita oficială. Noi până atunci avem pregătite toate datele economice şi fiscal-bugetare. Dacă am trimite bugetul fără să avem încheiate discuţiile cu CE şi FMI, am încălcat legea prin care s-a ratificat acordul”.

Şeful Executivului a dat asigurări că nu vor exista probleme în ceea ce priveşte plata pensiilor şi a salariilor bugetarilor la începutul anului viitor şi că în bugetul pe 2015 va fi inclus pachetul de măsuri promise sindicaliştilor din sănătate şi educaţie.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.