A fost descoperit un virus care îi face pe oameni mai proşti!
Cercetătorii americani au descoperit un virus care infectează creierul şi îi face pe oameni mai proşti, fără ca starea de sănătate generală să fie afectată, potrivit independent.co.uk.
Un virus care infectează de obicei algele verzi şi care nu a mai fost detectat până în prezent în organismul oamenilor sănătoşi afectează funcţiile cognitive ale creierului uman, inclusiv procesarea vizuală şi conştientizarea spaţiului din jur. Cercetătorii de la Johns Hopkins Medical School, de la Universitatea din Nebraska, au făcut această descoperire în timp ce efectuau un studiu privind microbii care infectează gâtul uman, informează Mediafax.
În mod surprinzător, cercetătorii au descoperit un ADN în ţesutul din gâtul unor voluntari sănătoşi care era similar cu ADN-ul unui virus despre care se ştie că infectează algele verzi.”Aceasta este o dovadă uluitoare că organismele «inofensive» care trăiesc în corpul uman pot afecta comportamentul şi funcţiile congnitive”, a declarat Robert Yolken, virusologul care a condus studiul.
„Multe diferenţe fiziologice dintre persoana A şi persoana B sunt codificate în setul de gene moştenite de fiecare de la părinţii săi, dar unele diferenţe sunt alimentate de diferite microorganisme pe care le găzduim şi care interacţionează cu genele noastre”, a mai spus virusologul.
Dintre cei 90 de participanţi la studiu, 40 erau purtători ai virusului care infectează de obicei algele. Purtătorii virusului au avut rezultate mai proaste la teste menite să măsoare viteza şi acurateţea procesării vizuale. De asemenea, aceşti indivizi au obţinut scoruri mai proaste la sarcini făcute să măsoare atenţia.
Organismul uman conţine mii de miliarde de bacterii, virusuri şi ciuperci. Cele mai multe dintre acestea sunt inofensive, dar descoperirile realizate cu ajutorul acestui studiu arată că unii microbi pot avea un impact negativ asupra funcţiilor cognitive, fără să afecteze, însă, starea de sănătate a individului.
Studiul a fost publicat în revista Proceedings of the National Academy of Sciences.