Schimb de mesaje între Iohannis şi Antonescu

Candidatul ACL, Klaus Iohannis, a declarat, miercuri, că un sprijin în campanie din partea lui Crin Antonescu „nu ar fi fost rău”, dar că, din motive pe care nu le cunoaşte, acesta nu a făcut-o şi a precizat că a avut cu el un schimb de mesaje, neutru, în urmă cu câteva zile.

 Întrebat, într-un interviu la Reporter Virtual, dacă l-ar fi ajutat ca fostul preşedinte PNL Crin Antonescu să îl sprijine în turul II, Klaus Iohannis a spus: „Nu ar fi fost rău, dar, din motive pe care nu le cunosc, nu a făcut-o”.

Iohannis a adăugat că a avut un schimb de mesaje cu Antonescu acum câteva zile, unul „neutru”. În ceea ce priveşte afirmaţia lui Victor Ponta, din confruntarea televizată de marţi seară, că nu ar fi candidat niciodată împotriva lui Antonescu, Iohannis a spus: „Poveşti, bineînţeles că ar fi candidat. De asta s-a rupt USL, ei nu au avut niciodată în gând să îl sprijine pe Antonescu şi să îl facă preşedinte. Astea sunt poveşti”.

Întrebat despre afirmaţia premierului Victor Ponta din finalul dezbaterii de marţi seară referitoare la faptul că ar fi „o poleială de Ion Raţiu şi Crin Antonescu” şi că în interiorul său ar fi „un Traian Băsescu”, Iohannis a spus că nu crede că trebuie să răspundă la afirmaţii jignitoare. „Aşa ştie să facă campanie, cu replici de cartier. Nu mă simt obligat să răspund la aşa ceva. Iar treaba cu Traian Băsescu … păi, nu vă supăraţi, pe mine m-a refuzat Traian Băsescu, pe el l-a pus premier. Ce concluzie putem să tragem de aici?”, a comentat Iohannis ultimul mesaj al lui Victor Ponta din confruntarea de marţi seară.

Iohannis a mai fost întrebat dacă nu este deranjat de faptul că Traian Băsescu nu a exprimat public un eventual sprijin pentru candidatura sa în turul II.

„Nu mă deranjează şi mi-ar fi plăcut ca preşedintele Băsescu să aibă această atitudine pe toată perioada campaniei, ar fi fost atitudinea cea mai corectă pentru un preşedinte încă în funcţie şi care nu candidează. A avut altă abordare, treaba domniei sale”, a răspuns Iohannis.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.