Senatorul Akos Mora s-a autosuspendat din PNL

Senatorul PNL Akos Daniel Mora a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă că se autosuspendă din PNL pentru că numele său să nu mai fie folosit împotriva lui Klaus Iohannis în campania electorală.

“Am hotărât azi să nu mai poată fi folosit numele meu în campania electorală să mă autosuspend din PNL (…) Poziţia de autosuspendare va fi menţinută până când situaţia mea va fi lămurită. (…) Nu mai vreau să mai fie atacat PNL, am decis să nu mai transfer problema mea spre PNL”, a declarat Akos Mora, citat de Agerpres.

La dezbaterea de miercuri seara, Victor Ponta i-a spus lui Klaus Iohannis că are în partid “trei colegi condamnaţi definitiv şi irevocabil”. Replica lui Iohannis a fost că dacă în partidul său sunt trei, la PSD sunt 38.

“În cazul domnului Hrebenciuc, DNA a cerut arestarea sa, şi-a dat demisia şi a fost arestat. Dumneavoastră aveţi ieri o cerere din partea DNA pentru arestarea colegului dumneavoastră, şeful PNL Prahova, Mircea Roşca, puteţi să-i cereţi în seara asta să îşi dea demisia din Parlament ca şi Viorel Hrebenciuc?’, a spus Ponta, după ce Klaus Iohannis a prezentat o serie de social-democraţi vizaţi de Justiţie – ‘Adrian Năstase, fost prim-ministru; Liviu Dragnea, secretar general al PSD trimis în judecată; Viorel Hrebenciuc, cercetat penal; Cătălin Voicu, condamnat definitiv; Ecaterina Andronescu, cercetată penal; Şerban Mihăilescu, senator urmărit penal; Miron Mitrea, condamnat la doi ani; Dan Nica, cercetat penal; Dan Şova, cercetat penal (…)”.

Candidatul ACL i-a răspuns lui Ponta: ‘Eu vorbesc cu domnul Roşca dacă doriţi, vorbiţi dumneavoastră cu doamna Ecaterina Andronescu?’. Iohannis a adăugat că în cadrul PNL a fost luată de mai mult timp decizia să fie votate toate solicitările venite de la Parchet de încuviinţare de arestare şi percheziţie a unor parlamentari. ‘De atunci încoace PNL şi ACL de fiecare dată au votat pentru, doar că au fost relativ puţine ocazii fiindcă de obicei PSD nu venea sau venea şi se volatiliza când trebuia votat’, a spus Iohannis.

La rândul său, Ponta a dat exemplu de trei cazuri de liberali ‘condamnaţi definitiv şi irevocabil’: preşedintele CJ Botoşani, Florin Ţurcanu, şi senatorii Tudor Chiuariu şi Akos Mora. ‘Nu vreţi să şi faceţi ce spuneţi? Sunt colegii dumneavoastră. Până vă uitaţi în curtea altora. Trei, condamnaţi definitiv şi irevocabil. Puteţi să faceţi ceva cu cei trei sau nu vă ascultă?’, i s-a adresat Ponta lui Iohannis.

Candidatul ACL a răspuns că le-a cerut celor trei să demisioneze şi că aceştia vor demisiona imediat ce se clarifică situaţia lor. “Imediat ce convocăm Parlamentul şi rezolvăm cu legea amnistiei luăm toate grămadă şi rezolvăm şi cu toţi aceştia”, a afirmat Iohannis.

Victor Ponta a insistat, însă, spunând că este vorba de ‘trei colegi’ condamnaţi şi că nu are nicio legătură cu legea amnistiei. ‘Să citesc încă o dată lista de 38 la dumneavoastră? 38 la dumneavoastră, 3 la mine. Hai să rezolvăm la grămadă’, a mai replicat Iohannis

Co-preşedintele ACL Klaus Iohannis a declarat, săptămâna trecură, că senatorul liberal Akos Mora ar trebui să demisioneze din Parlament, iar deputatul Tudor Chiuariu să plece din PNL, în condiţiile în care primul a fost declarat incompatibil, iar cel de-al doilea, condamnat pentru corupţie.

„Situaţia este de natură juridică, dar vă dau un răspuns care reprezintă opţiunea mea. Cred că Akos Mora trebuie să plece din Parlament, optimal ar fi să-şi dea demisia, dacă nu, atunci Senatul să voteze pentru încetarea mandatului domniei sale, iar în cazul lui Tudor Chiuariu, cred că un pas înţelept din partea domniei sale ar fi să plece din PNL”, a spus Iohannis.

Situaţia senatorului Akos Mora, declarat incompatibil, va fi pusă pe ordinea de zi în prima şedinţă a plenului Senatului, declara, în octombrie, vicepreşedintele Senatului Cristian Dumitrescu (PSD). Senatorii nu au activitate în plen de la începutul campaniei electorale, iar următoarea şedinţă de plen ar putea avea loc abia după turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, din 16 noiembrie.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis definitiv, în 24 septembrie, că Daniel Akos Mora (PNL) a fost în incompatibilitate. Mora, fost consilier judeţean în cadrul CJ Mureş, s-a aflat în stare de incompatibilitate întrucât SC Moragroind SRL, societate în cadrul căreia acesta deţinea funcţia de director şi calitatea de asociat, a încheiat contracte de execuţie a unor lucrări în valoare totală de 15.689.344 de lei, cu unităţi aflate sub autoritatea Consiliului Judeţean Mureş şi cu alte unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Mureş, potrivit ANI.

Fostul ministru al Justiţiei Tudor Chiuariu a primit trei ani şi şase luni de îmchisoare cu suspendare, potrivit deciziei definitive luate de ICCJ în dosarul „Poşta Română”.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.