Şocant: O femeie cercetată în dosarul “Sile Cămătaru” s-a sinucis!

0

O femeie suspectată de proxenetism în noul dosar penal al liderului interlop Sile Cămătaru s-a sinucis, în noaptea de miercuri spre joi, când s-a aruncat de la fereastra apartamentului său situat la etajul 6 al unui bloc din Sectorul 4, au declarat, pentru Mediafax, surse din Poliţie.

Potrivit surselor citate, Lucia Estera Schwartz era cercetată sub control judiciar în dosarul de proxentism în care Vasile Balint, zis Sile Cămătaru, a fost arestat preventiv la sfârşitul săptămânii trecute.

Femeia a fost reţinută pentru 24 de ore şi ulterior eliberată, după ce magistraţii Judecătoriei Sectorului 1 au respins propunerea procurorilor de arestare preventivă. După punerea femeii în libertate, procurorii au contestat hotărârea la Tribunalul Bucureşti, termenul fiind stabilit pentru joi.

Conform anchetatorilor, Lucia Estera Schwartz şi-a sunat avocatul în cursul zilei de miercuri, iar din discuţia cu acesta nu a reieşit că ar fi fost în depresie. Cu toate acestea, în noaptea de miercuri spre joi, ea s-a aruncat de la etaj, în timp ce se afla în casă împreună cu mama ei.

Dosarul a fost preluat de ofiţerii Biroului morţi suspecte din cadrul Serviciului Omoruri. Vasile Balint şi alţi trei suspecţi au fost arestaţi preventiv, în 8 noiembrie, de Judecătoria Sectorului 1, pentru proxenetism. În cazul altor 19 persoane reţinute, instanţa a dispus măsura arestului la domiciliu sau controlul judiciar.

În acest dosar, anchetatorii au făcut percheziţii în Bucureşti şi nouă judeţe, la locuinţele unor suspecţi de proxenetism şi la cazinouri din Capitală, unde aceştia ar fi racolat clienţi, majoritatea cetăţeni străini, de la care ar fi cerut între 100 şi 700 de euro în schimbul unor acte sexuale cu prostituate.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.