Iohannis regretă neimplicarea lui Antonescu în campania sa

0

Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, joi seară, la Digi 24, că regretă neimplicarea fostului lider liberal Crin Antonescu în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale.

“Este păcat şi îmi pare rău, v-o spun sincer, că nu s-a implicat Crin Antonescu în campanie. Ar fi trebuit, după părerea mea, s-o facă, ca fost preşedinte al PNL”, a afirmat Iohannis. El crede că Antonescu ar fi trebuit să facă o campanie electorală în favoarea candidatului PNL, însă a subliniat că nu are explicaţii pentru neimplicarea acestuia.

La rândul său, Antonescu a declarat, joi, la RFI, că, în opinia sa, această campanie prezidenţială a fost cea mai slabă de până acum, menţionând că în urma confruntării dintre Victor Ponta şi Klaus Iohannis „nu s-a spus şi nu s-a întâmplat nimic esenţial”.

El a fost întrebat cum vede cele două dezbateri televizate cu Victor Ponta şi Klaus Iohannis şi care dintre cei doi este opţiunea sa. „Nu voi vorbi acum în termenii unei campanii electorale, pentru că nu am făcut-o în toată această perioadă şi nu o voi face nici acum. Tot ce pot însă să constat cu mare tristeţe este că această campanie electorală, din acest an, pentru prezidenţiale, a fost după părerea mea de departe cea mai slabă, a avut nivelul cel mai scăzut. Inclusiv în cele două întâlniri între finalişti nu s-a spus şi nu s-a întâmplat nimic esenţial şi după părerea mea acesta este încă un semn de boală, de boală profundă a spaţiului politic românesc”, a răspuns Antonescu.

Fostul lider al PNL a fost întrebat pe cine va alege dintre Klaus Iohannis şi Victor Ponta.

„Pentru destui oameni, printre care mă număr, nu e o duminică veselă. Nu vreau să spun mai mult pentru că aşa cum aminteam, nu am intervenit în această campanie, spre mirarea unora, spre iritarea altora. Voi explica poate după ce se încheie de ce am tăcut şi pentru că mai sunt 2-3 zile până atunci nu voi încălca această decizie acum”, a mai spus Antonescu.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.