România – Irlanda de Nord 2-0

 

Reprezentativa României a învins, vineri, pe Arena Naţională, cu scorul de 2-0 (0-0), selecţionata Irlandei de Nord, într-un meci contând pentru grupa F de calificare la Euro-2016, în care ambele goluri au fost marcate de Paul Papp.

1-0 – minutul 74: Raţ a centrat de pe partea stângă, Torje a deviat în centrul careului, iar Papp a înscris cu un şut de la nouă metri în dreapta lui Carroll

2-0 – minutul 79: Sânmărtean a centrat de pe partea stângă, iar Papp a reluat din trei metri sub transversala lui Carroll

În minutul 18, Chipciu a trimis mingea în bară.

România: Tătăruşanu – Papp, Chiricheş, Grigore, Raţ – Pintilii, Sânmărtean – Torje (Hoban ’80), Chipciu, Tănase (Maxim ’58) – Stancu (Keşeru ’46). Antrenor: Anghel Iordănescu

Irlanda de Nord: Carroll – McLaughlin, McAuley, Hughes, McGivern – McGinn (Clingan ’63), Norwood, Baird, Evans (McKay ’79), Brunt – Lafferty. Antrenor: Michael O’Neill

Cartonaşe galbene: Pintilii ’47 / McLaughlin ’45, Lafferty ’52

Meciul a fost arbitrat de suedezul Jonas Eriksson, ajutat de compatrioţii săi Mathias Klasenius, Daniel Warnmark (ambii asistenţi), Stefan Johannesson, Markus Strombergsson (ambii asistenţi suplimentari) şi Mehmet Culum (rezervă).

Înaintea meciului, căpitanul echipei naţionale, Răzvan Raţ, a fost premiat de UEFA după ce a ajuns la 100 de meciuri pentru România.

În repriza a doua fanii de la peluza sud au afişat mai multe bannere pe care scris: „FRF Mafia”.

Cu două minute înainte de marcarea primului gol al lui Papp, jandarmii au intervenit într-un sector de la peluza sud, unde se afla o parte din galeria României şi au folosit gaze lacrimogene pentru dispersarea fanilor. După marcarea golului, fanii au revenit la locurile lor.

La meci au asistat 28.892 de spectatori, dintre care circa 1.000 de fani irlandezi.

Acesta a fost ultimul meci oficial pentru România în acest an, „tricolorii” urmând să mai dispute, marţi, o partidă amicală cu Danemarca.

Partida cu Irlanda de Nord a fost prima pentru noul staf al naţionalei, condus de Anghel Iordănescu, alături de secunzii Daniel Isăilă, Viorel Moldovan şi Ionuţ Badea.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.