Putin a părăsit summitul G20 după divergenţe cu liderii occidentali

Share:

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, va părăsi mai devreme summitul G20, dar abia „după ce va termina activităţile din agendă”, a anunţat Kremlinul, dând asigurări că programul liderului rus nu a fost modificat din cauza tensiunilor cu liderii occidentali.

„Summitul G20 se încheie duminică. Vladimir Putin va trebui să plece, dar abia după ce va termina activităţile din agendă”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei ruse.

Peskov a respins speculaţiile că Putin şi-a modificat agenda din cauza disensiunilor cu liderii occidentali. „Aceste speculaţii sunt nişte absurdităţi. Tema sancţiunilor împotriva Rusiei a fost abordată pe larg la toate întrevederile bilaterale, dar nu a făcut nimeni presiuni”, a subliniat Peskov.

Surse ruse au anunţat sâmbătă că Vladimir Putin a decis să plece mai devreme decât era programat de la summitul G20 desfăşurat în oraşul australian Brisbane. „Programul vizitei preşedintelui Putin a fost modificat. A fost scurtat”, a declarat o sursă din cadrul delegaţiei ruse, citată de AFP. Conform surselor citate, preşedintele Rusiei participă la dezbaterile summitului, dar nu va fi prezent la dineul oficial şi va pleca mai devreme decât era prevăzut. „Acest dineu este mai degrabă o ocazie de divertisment”, adaugă sursa citată.

Summitul G20 se desfăşoară sâmbătă şi duminică în oraşul australian Brisbane.

Vladimir Putin a fost supus presiunilor cu ocazia summitului G20, liderii occidentali reproşându-i implicarea în conflictul separatist din Ucraina, inclusiv în doborârea Cursei Malaysia Airlines MH17, incident soldat cu 298 de morţi, inclusiv 38 de australieni.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.