Programe de investiții la Romsilva
Investițiile programate de Regia Națională a Pădurilor (RNP) – Romsilva pentru anul 2014 se ridică la 185,6 milioane de lei, acestea fiind realizate în primele nouă luni din acest an în proporție de 51% (94,5 milioane de lei), deoarece multe dintre ele se află în derulare prin Sistemul Electronic de Achiziții Publice, potrivit datelor furnizate de reprezentanții regiei, potrivit Agerpres.
Fondurile bugetare și creditele externe reprezintă din suma totală alocată investițiilor 15 milioane de lei pentru întreg anul 2014, fondul de ameliorare pentru zonele forestiere 10 milioane de lei, fondurile pentru accesibilizarea în păduri — 85 de milioane de lei, iar fondurile proprii alocate pentru 2014 sunt în jur de 75,6 milioane de lei.
Anual, Romsilva susține din veniturile încasate din exploatarea masei lemnoase 23 de parcuri naturale și naționale, dar și patrimoniul genetic al cailor de rasă, cheltuieli de aproape 40 de milioane de lei anual, deși suprafața de pădure administrată a scăzut la numai 3,2 milioane de hectare, față de 4,7 milioane hectare în urmă cu câțiva ani.
Cele 23 de parcuri naturale și naționale pe care le are regia în administrare la nivelul țării ocupă mai mult de 850.0000 de hectare, din care suprafața acoperită cu păduri este de 565.000 de hectare, iar sumele alocate anual depășesc 12 milioane de lei. De asemenea, RNP administrează 16 unități — patru depozite și 12 unități de creștere a cailor de rasă — preluate în urmă cu 10 ani, pentru care sursele de finanțare se cifrează la 27 de milioane de lei anual.
Regia Națională a Pădurilor (RNP) — Romsilva ar putea încheia anul 2014 cu un profit brut de peste 150 de milioane de lei, cu 50% mai mare decât estimările, și cu o cifră de afaceri de 1,27 miliarde de lei, aceste cifre fiind susținute în principal din vânzările de masă lemnoasă la prețuri cu 40% mai mari față de anii trecuți.
Regia funcționează din 2010 sub autoritatea Ministerului Mediului și Pădurilor și administrează 3.266.494 hectare de pădure aflată în proprietatea statului și asigură servicii silvice pentru o suprafață de 1.123.378 hectare fond forestier proprietate publică a unităților administrativ teritoriale sau privată a proprietarilor privați.
Din totalul suprafeței administrate, 586.214 hectare se găsesc în arii protejate, care cuprind inclusiv ultimele păduri virgine din Europa.