Tăriceanu continuă atacurile la adresa lui Iohannis
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, luni, că după părerea sa Klaus Iohannis „rămâne o persoană inadecvată pentru funcţia de preşedinte al României” şi nu va reprezenta „decât o continuare a regimului Băsescu” fiind înconjurat şi manevrat de cei din PDL.
Tăriceanu a precizat că respectă votul democratic al cetăţenilor chiar dacă acesta nu este cel pe care l-a aşteptat.”Rămân însă de părere că domnul Klaus Iohannis, cu toate că este câştigătorul acestui tur al doilea al acestor alegeri prezidenţiale, rămâne o persoană inadecvată pentru funcţia de preşedinte. Consider că nu are nici experienţă, nici competenţele necesare pentru a fi preşedintele României. Mai mult decât atât, aşa cum am mai spus, nu a reprezentat decât o continuare a regimului Băsescu şi fiind înconjurat şi manevrat de cei din PDL. Asistăm la o continuare a regimului Băsescu-PDL, care nu are o amintire plăcută în România”, a precizat Tăriceanu, citat de Mediafax.
El s-a arătat nemulţumit de remarca „Ne-am luat ţara înapoi” a lui Klaus Iohannis, arătând că aceasta este „tipică lui Băsescu”.
Tăriceanu a făcut această afirmaţie în conferinţa susţinută alături de Victor Ponta, la Parlament.