”Un american la Paris”, la Sala Radio

0

Un american la Paris”, partitura lui Gershwin în concertul-eveniment dedicat memoriei lui RICHARD OSCHANITZKY.

Doi celebri compozitori americani –Gershwin şi Bernstein – o partitură inconfundabilă şi plină de farmec cum este Un american la Paris şi o formulă de sărbătoare cu două ansambluri reunite simultan pe scena Sălii Radio -ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO şi BIG BAND-ul RADIO – sunt reperele ce definesc un concert-eveniment dedicat memoriei unuia dintre cei mai cunoscuţi muzicieni de jazz din România: RICHARD OSCHANITZKY.

Vineri, 21 noiembrie (19.00), cele două ansambluri vor fi dirijate de fratele artistului,PETER OSCHANITZKY. În perioada 1975-1983, acesta a fost dirijor al Operei din Timişoara, între 1983-1991 a fost dirijor al Filarmonicii Banatul, iar în perioada 1991-1993 a ocupat poziţia de director artistic şi dirijor al Operei din Timişoara. Începând din anul 1993, Peter Oschanitzky îşi desfăşoară activitatea în cadrul Operei din Osijek (Croaţia), dirijând numeroase spectacole de operă. A realizat turnee în Italia, Olanda, Germania, Elveţia, Republica Moldova, Slovacia, Iugoslavia etc., iar în ţară a colaborat cu toate instituţiile de profil.

Veţi avea ocazia de a vă bucura de o seară muzicală cu totul specială, concepută ca un omagiu adus lui Richard Oschanitzky (1939-1979), compozitor, aranjor, pianist şi dirijor român, care ar fi împlinit vârsta de 75 de ani. O activitate artistică foarte diversă şi intensă este cuprinsă în doar două decenii din viaţa artistului (1959-1979). A semnat sute de aranjamente şi orchestraţii pentru casa de discuri „Electrecord”, pentru emisiuni de radio sau de televiziune, pentru spectacole de teatru, a compus muzică originală pentru filme de animaţie şi filme artistice, a susţinut sute de recitaluri şi concerte de jazz în România, Germania, etc.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.