Papp, transferat definitiv la Steaua

Fundaşul Paul Papp, care fusese împrumutat, la 31 august, pentru un an de la Chievo Verona, cu opţiune de cumpărare, a semnat o înţelegere valabilă pe cinci sezoane cu FC Steaua, a anunţat site-ul oficial al echipei campioane, informează Mediafax.

Papp, 25 de ani, a înscris cele două goluri ale victoriei României împotriva Irlandei de Nord, obţinută, vineri, de tricolori, pe Arena Naţională, în etapa a IV-a a Grupei F a preliminariilor Euro-2016.

„Mă simt încrezător că pot face lucruri şi mai bune decât până acum. Îmi doream foarte mult să joc la cea mai bună şi iubită echipă din Romania şi pot spune că mă simt excelent aici. La Steaua am găsit un climat foarte bun pentru a progresa, nişte oameni de caracter şi foarte multă valoare. Traversez o perioadă cu multe realizări, iar toate acestea au venit după o muncă foarte intensa şi cu ajutorul lui Dumnezeu. Sper să nu mă opresc aici, sper sa continui tot aşa, să mă antrenez bine, să progresez, să joc şi să dau totul pentru clubul meu. Acest transfer reprezintă încrederea pe care au avut-o în mine oamenii din acest club. Sunt fericit şi, totodată, fascinat de Magica Steaua!”, a declarat Papp, pentru sursa citată.

El se află încă în cantonament cu prima reprezentativă, care va înâlni, marţi, tot pe Arena Naţională, echipa Danemarcei, într-un meci amical.

Originar din Dej, Papp a mai evoluat la Unirea Dej, FC Botoşani, FC Vaslui şi Farul Constanţa. Paul Papp a fost achiziţionat de Chievo Verona în 2012, de la FC Vaslui, în schimbul sumei de 2,5 milioane de euro. În returul sezonului 2013/2014, el a jucat la Astra Giurgiu, sub formă de împrumut.

În acest sezon, fundaşul a fost împrumutat din nou, la Steaua, cu opţiune de cumărare, iar gruparea „roş-albastră” a achitat suma pentru achiziţionarea definitivă a jucătorului.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.