Preşedintele şi cancelarul german l-au felicitat pe Iohannis

0

Preşedintele german, Joachim Gauck, l-a felicitat pe Klaus Iohannis pentru victoria la alegerile prezidenţiale de duminică şi l-a asigurat că Germania va continua să sprijine România pe drumul reformelor importante, în special în ceea ce priveşte consolidarea statului de drept. Cancelarul Angela Merkel l-a felicitat şi ea pe Iohannis, subliniind că împreună vor putea aprofunda relaţiile bilaterale.

„Preluaţi mandatul (prezidenţial) în vremuri marcate de mari provocări la adresa Europei şi a ţării dumneavoastră. Fiţi sigur că Germania va continua să sprijine şi în viitor România pe drumul reformelor importante care urmează să fie făcute, în special în ceea ce priveşte îmbunătăţirea statului de drept”, se arată în comunicatul Administraţiei prezidenţiale de la Berlin.

Joachim Gauck l-a asigurat pe Klaus Iohannis că „încrederea reciprocă va sta la baza cooperării” şi că „relaţiile bune, de prietenie, dintre ţările noastre vor fi dezvoltate şi aprofundate atât la nivel european, cât şi internaţional”.

Cancelarul german, Angela Merkel, l-a felicitat, marţi, pe Klaus Iohannis pentru victoria în alegerile prezidenţiale, asigurându-l că Germania va rămâne „un partener de nădejde” al României şi subliniind că împreună vor putea aprofunda relaţiile bilaterale. „Vă felicit din toată inima pentru alegerea dumneavoastră în funcţia de preşedinte al României”, i-a transmis cancelarul Angela Merkel lui Klaus Iohannis, potrivit unui comunicat publicat, marţi, pe site-ul guvernului german.

Merkel a precizat că relaţiile dintre România şi Germania sunt „foarte bune”, la 25 de ani de la încheierea Războiului Rece.”Vom sprijini România cu sfaturi şi fapte pe calea reformelor importante pentru ţară dumneavoastră şi pentru Uniunea Europeană şi vom rămâne un partener de nădejde. Sunt convinsă că împreună vom putea aprofunda relaţiile noastre bilaterale”, a mai transmis Angela Merkel.

Totodată, cancelarul german i-a urat succes preşedintelui ales.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.