Aleşii se dau interesaţi de votul prin corespondenţă

Share:

Preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, a precizat, miercuri, că votul prin corespondenţă pentru prezidenţiale va fi discutat peste cinci ani, când va fi viitorul scrutin, el arătând că în acest moment prioritară este elaborarea unei legi pentru alegerile parlamentare care să includă acest tip de vot.

„Am stabilit cu liderii grupurilor parlamentare că votul prin corespondenţă este important pentru alegerile pentru Camera Deputaţilor şi Senatului din 2016. Săptămâna viitoare convocăm comisia pentru modificarea legii şi vom discuta acest capitol şi această iniţiativă parlamentară (privind votul prin corespondenţă, n.r.) şi vom găsi soluţia oportună ca în cel mai scurt timp să avem o lege de alegere a Camerei şi Senatului care să includă votul prin corespondenţă”, a spus Zgonea, informează Mediafax.

Potrivit lui Zgonea, aceeaşi comisie de modificare a legii va discuta „la momentul oportun” dacă este util să se introducă votul prin corespondenţă şi în Legea alegerilor locale.„Pentru alegerile prezidenţiale discutăm peste cinci ani. Prioritatea noastră este ca niciun om să nu fie blocat să voteze viitorul Parlament al României”, a spus Zgonea, care a subliniat faptul că votul prin corespondenţă este definit diferit în funcţie de tipul de alegeri – locale, parlamentare, prezidenţiale – în toate statele europene.

Zgonea a făcut aceste precizări în replică la solicitările reprezentanţilor opoziţiei de a modifica ordinea de zi de miercuri şi de a discuta cu prioritate un proiect de lege privind votul prin corespondenţă.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.