Un investitor israelian a finalizat un proiect imobiliar

0

Meric Capital, vehicul de investiţii creat de compania Plotkin Project din Israel, a finalizat primul său proiect imobiliar din România, în centrul Bucureştiului, cu 16 apartamente, investiţie de 2,5 milioane de euro, informează Mediafax.

Odată cu finalizarea proiectului, de pe strada Dogarilor, dezvoltatorul a crescut preţurile de vânzare cu 5%, conform planului iniţial. Astfel, un apartament cu 3 camere vândut în perioada construcţiei cu 125.000 euro+TVA este scos la vânzare acum la 131.200 de euro+TVA.

„De-a lungul construcţiei proiectului, am încercat să fim flexibili şi să le oferim clienţilor posibilitatea de a avea un cuvânt de spus în privinţa anumitor detalii de finisaj sau compartimentare a apartamentelor. Conform planului iniţial, în această etapă de dezvoltare preţurile cresc cu 5%”, a declarat, într-un comunicat, Mădălin Blaj, project manager Meric Capital.

El a menţionat că la începutul construcţiei Central Garden Residence, interesul pentru proiectele rezidenţiale adresate clienţilor cu venituri peste medie era scăzut, aceştia preferând proiectele vechi sau noi la preţuri cât mai mici, în 2014 tendinţa pieţei imobiliare s-a schimbat, iar preţul ansamblurilor noi din zona centrală a trecut de 2.000 de euro/mp.

Am început construcţia într-un moment sensibil al pieţei imobiliare. Din fericire, în prezent, numărul clienţilor interesaţi de un astfel de ansamblu de locuinţe a crescut, iar prin comparaţie cu alte ansambluri din zonă ne situam chiar în partea de jos a marjei de preţuri. De aceea, nici nu am pus accent pe vânzări în timpul construcţiei. Până acum am vândut 5 din cele 16 apartamente, în general, cele mai mari, respectiv şi cele mai scumpe apartamente din complex”, a explicat Blaj.

Central Garden Residence este structurat pe 4 etaje şi este situat în centrul Bucureștiului, pe strada Dogarilor, la intersecţia străzii Tunari cu strada Mihai Eminescu.

Compania deţine alte patru terenuri în Bucureşti, în zonele Obor, Ştefan cel Mare, Muncii, toate cumpărate în 2007-2008, unde vrea să dezvolte în următorii ani câte 100 de locuinţe. Primele două proiecte vor începe anul viitor, iar investiţiile sunt de 4,7 milioane de euro pentru fiecare. În plus, dezvoltatorul deţine un teren de 32.000 de metri pătraţi în Corbeanca.

Plotkin Project din Israel este un grup privat de companii, implicat în special în proiecte imobiliare, cu birouri în Tel Aviv, Shanghai şi Bucureşti.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.