Iohannis, la un prânz privat cu Regele Mihai

Share:

Aproximativ 1.200 de persoane l-au sărbătorit miercuri, la Palatul Elisabeta din Bucureşti, pe Regele Mihai I, cu ocazia zilei sale de naştere şi a zilei onomastice, participanţii la acest eveniment fiind salutaţi de Familia Regală a României în jurul orei 12.00.

Klaus Iohannis a venit, miercuri, la Palatul Elisabeta, unde a fost invitat la un prânz privat cu Regele Mihai I. Iohannis a fost întâmpinat la sosire de principesa Margareta, căreia i-a oferit un buchet de flori, precum şi de principele Radu. Iohannis le-a transmis că această invitaţie este o mare plăcere şi onoare, informează Mediafax.

Iohannis a ajuns la Palatul Elisabeta cu puţin timp înainte de ora 13.00. Conform unor reprezentanţi ai Palatului Elisabeta, Regele Mihai I şi Klaus Iohannis vor lua împreună un prânz privat, cu o durată de o oră, la care vor participa şi principesa Margareta şi principele Radu.

Invitaţia pentru acest prânz privat a fost adresată de Regele Mihai. Aceasta este prima întâlnire între Regele Mihai şi Klaus Iohannis.

Cea de-a 93-a aniversare a Regelui Mihai I, din 25 octombrie, a fost marcată printr-o serie de evenimente, între care o ceremonie de decorări, o recepţie la Castelul Peleş şi un concert de gală la Ateneul Român. Aceste evenimente s-au desfăşurat în prezenţa principesei Margareta, a principelui Radu şi a principelui Nicolae, însă în absenţa Regelui Mihai I.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.