LPF acuză comisiile federale de “derapaje inadmisibile”

0

Liga Profesionistă de Fotbal acuză, prin intermediul unui comunicat de presă, ultimia decizie a Comisiei de Recurs în cazul fotbalistului Gabriel Mureşan, absolvit de pedeapsa cu suspendare după accidentarea lui Raul Rusescu, catalogând hotărârea drept un derapaj inadmisibil.

„Liga Profesionistă de Fotbal îşi exprimă totala surprindere faţă de ultimele decizii luate de membri Comisiilor Federale în cazurile apărute ca urmare a violenţelor de pe terenul de fotbal. Rămânând consecvenţi cu ideea de a lupta împotriva violenţei în sport, LPF consideră că orice îngăduinţă cu astfel de acte trebuie amendată. Când fotbalul nu se înţelege ca o manifestare sportivă, se ajunge în situaţia de a sancţiona pentru un gest de extremă violenţă un jucător cu 16 etape de suspendare, aşa cum a decis Comisia de Disciplină, pentru ca în final alţi trei judecători dintr-o altă comisie, cea de recurs, să şteargă cu totul sancţiunea iniţială. Fotbalul trebuie înţeles în toate datele lui, iar LPF se declară împotriva unor decizii care, dincolo de adevărul din teren, încep să bulverseze ierarhii şi percepţia publicului larg cu privire la dreapta lor judecare. Nu se poate ca o dată să fii grav vinovat, iar pentru aceeasi faptă, altă dată sa fii complet absolvit de vreo vină. Un astfel de derapaj este inadmisibil. Şi pentru că avem cunoştinţă despre astfel de practici, am renunţat la aceste comisii. Pentru că nu am crezut că vom reuşi să găsim 15 oameni bine pregătiţi si, mai ales, integri în judecarea unor astfel de cazuri”, se arată în comunicatul postat pe site-ul oficial al LPF, informează Mediafax.

Oficialii LPF consideră că prin deciziile luate în cadrul comisiilor aflate sub jurisdicţia Federaţiei Române de Fotbal, judecătorii îşi bat joc de munca depusă la ligă: „Liga Profesionistă de Fotbal nu se pronunţă pe tema profesionalismului sau integrităţii celor care judecă, nu avem dovezi prin care să acuzăm, dar rămânem cu mari semne de întrebare asupra deciziilor celor două comisii. Nici măcar nu ne propunem să intrăm în detaliile avocăţeşti, nu suntem interesaţi de chichiţe de acest gen, nici de motivări şi nici nu ne permitem să le accesăm, dar credem într-o justiţie disciplinară bazată pe logică şi simplitate: dacă eşti vinovat, trebuie să plăteşti. Este şi cazul deciziilor apărute după accidentarea gravă a stelistului Raul Rusescu de către fotbalistul Gabi Mureşan de la ASA Tîrgu Mureş. Din păcate, se pare că în fotbalul românesc sunt judecători gata să te absolve de orice vină, chiar şi în cazul vinovăţiei. Nu cunoaştem motivele unui astfel de comportament, şi nu dorim să ne transformăm în procurori de caz. Atragem atenţia, însă, asupra faptului că aceşti oameni distrug prin astfel de decizii o imagine pe care noi ne luptăm în fiecare zi să o facem altfel. Refuzăm să mai acceptăm bătaia de joc la adresa muncii noastre, la adresa muncii celor din administraţia FRF şi la adresa iubitorilor fotbalului”.

În finalul comunicatului, oficialii ligii se întreabă retoric ce anume ar trebui să se întâmple pentru ca membrii comisiei să poată aplica o sancţiune. „Un fotbalist de echipă naţională a fost grav mutilat, iar trei judecători din 10 (totalul membrilor Comisiilor de Disciplină şi de Recurs) au decis că nu s-a întâmplat, practic, nimic. Alţi şapte au aplicat cea mai dură sancţiune din jurisprudenţa comisiilor cu atribuţii jurisdicţionale pentru Liga I. Ştim, poate că adevărul absolut e undeva la mijloc, dar dincolo de toate, ne întrebăm: ce trebuie să se întâmple, oare, pentru ca trei membri dintr-o comisie să poată aplica o sancţiune?”, se mai arată în documentul citat.

Comisia de Recurs a FRF a anulat, luni, sancţiunea de 16 jocuri dictată de Comisia de Disciplină jucătorului formaţiei ASA Târgu Mureş, Gabriel Mureşan, după meciul cu Steaua. „Cu opinie majoritară: Admite recursul. Desfiinţează Hotărârea CD. Nr. 174/05.11.2014. Respinge plângerea formulată de FC Steaua Bucureşti SA ca inadmisibilă. Înlătură sancţiunile aplicate jucătorului Mureşan Gabriel”, se arată pe site-ul LPF.

În schimb, Comsia de Recurs a păstrat cele şase etape de suspendare dictate în cazul mijlocaşului Ousmane N’Doye (ASA Târgu Mureş), sancţionat tot după meciul cu Steaua. „Cu opinie majoritară: Respinge recursul ca nefondat”, a adăugat sursa citată.

La 5 noiembrie, Comisia de Disciplină a FRF l-a suspendat 16 partide pe mijlocaşul echipei ASA Târgu Mureş, Gabriel Mureşan, şi şase meciuri pe colegul său Ousmane N’Doye, după ce aceştia i-au accidentat pe Raul Rusescu, respectiv Claudiu Keşeru, la meciul cu Steaua, din etapa a XII-a a Ligii I.

De asemenea, Gabriel Mureşan a primit o penalitate sportivă de 25.000 de lei, în timp ce N’Doye a fost sancţionat cu 5.000 de lei.

Deciziile au fost luate după ce Comisia de Discplină a FRF a analizat aceste cazuri în urma unui memoriu depus de Steaua.

Claudiu Keşeru a fost lovit la cap cu piciorul de Ousmane N’Doye, în urma unui duel la minge la mijlocul terenului, atacantul fiind schimbat în minutul 22 cu Raul Rusescu. N’Doye nu a fost sancţionat în timpul jocului de arbitrul Istvan Kovacs.

La rândul său, Raul Rusescu, care l-a înlocuit pe Keşeru, a fost lovit cu cotul în figură de Gabriel Mureşan în minutul 29 al partidei, arbitrul Istvan Kovacs dictând fault şi sancţionându-l pe jucătorul gazdelor doar cu un cartonaş galben.

La 5 noiembrie, după decizia Comisiei de Disciplină, directorul general al clubului ASA Târgu Mureş, Daniel Stanciu, a declarat că Gabriel Mureşan nu trebuia suspendat pentru că arbitrul a văzut faza repectivă şi l-a sancţionat pe jucător cu cartonaşul galben.

„Comisia de Disciplină trebuia să judece în urma unui cartonaş roşu, nu în urma unuia galben. Proba video este valabilă la o fază nesancţionată de arbitru. Dar arbitrul a văzut faza, a dat fault şi a sancţionat cu cartonaş galben”, a explicat atunci Stanciu, care a precizat că gruparea din Târgu Mureş va face recurs.

Rusescu va fi indisponibil timp de mai multe săptămâni, după ce a fost nevoit să suporte o intervenţie chirurgicală la ochiul drept.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.