Iliescu: “Ponta, principalul responsabil de pierderea alegerilor”

Share:

Președintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat joi că partidul trebuie să tragă învățămintele de rigoare în urma pierderii alegerilor prezidențiale pentru a treia oară consecutiv, considerând că Victor Ponta este primul responsabil pentru eșec, dar vina nu i se poate atribui în exclusivitate. Fostul președinte al României consideră că nu ar fi oportună o retragere imediată de la guvernare, dar nu exclude alegeri legislative anticipate.

Întrebat cum îşi explică diferenţa la care a pierdut PSD, Ion Iliescu a ţinut să precizeze: „Nu partidul, pentru că nu au fost alegeri parlamentare, intervin și persoanele și s-a văzut că oamenii vor ceva nou. Iohannis a venit cu un mesaj nou, care are priză la public, la cetățeni”, a completat fostul președinte.

Jurnaliștii au vrut să știe dacă principalul vinovat pentru eșec e Victor Ponta. „Și el, dar nu numai. El își asumă, vrând-nevrând. Și ca șef de partid, și ca șef de Guvern. Fără îndoială, e primul responsabil la treaba aceasta”, a spus Ion Iliescu.

„Partidul va trebui să traga concluzii, asta am și propus, analize serioase, ca să se tragă învățăminte. Deci, s-a pierdut. Nu e prima dată. Am mai pierdut și în 96 (…) Trebuie să învățăm și din victorii, și din înfrângeri”, a subliniat președintele de onoare, repetând că e nevoie de o analiză la nivelul partidului atunci când a fost întrebat dacă ar trebui Victor Ponta să rămână la guvernare.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.