60 de poliţişti supraveghează meciul Steaua – FC Braşov

0

Aproximativ 60 de polițiști bucureșteni vor acționa sâmbătă pentru menținerea ordinii publice și a siguranței rutiere cu ocazia desfășurării pe stadionul Steaua din Capitală a meciului de fotbal dintre echipele Steaua și FC Brașov în cadrul Ligii I.

Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) informează că polițiștii vor acționa atât pentru menținerea ordinii publice în proximitatea stadionului, cât și în alte zone de interes operativ, asigurând, totodată, accesul auto al riveranilor în zonele în care a fost blocată sau deviată circulația rutieră.

Aceștia vor organiza și intensifica acțiunile de patrulare în stațiile de metrou și în mijloacele de transport în comun, urmând a lua măsuri de prevenire a înșelăciunilor comise prin diferite moduri de operare, a acostărilor de persoane, furturilor din poșete sau buzunare, respectiv a furturilor de/din auto.

Polițiștii rutieri își vor intensifica acțiunile derulate pe principalele artere de circulație, în punctele ce prezintă risc ridicat de accidente și la orele cu trafic intens, în vederea fluidizării traficului și prevenirii evenimentelor rutiere, limitarea excesului de viteză și depistarea celor care conduc sub influența băuturilor alcoolice, arată IGPR.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.