Chuck Hagel demisionează din funcţia de secretar al Apărării

0

Secretarul american al Apărării Chuck Hagel demisionează luni, prima „victimă” din cadrul Executivului a colapsului majorităţii democrate, apropiate preşedintelui, în Senat, dar şi din echipa pentru Securitate Naţională.

Preşedintele Barack Obama, care urmează să anunţe demisia lui Hagel, a decis să-i ceară secretarului Apărării – singurul republican din echipa sa pentru Securitate Naţională – să demisioneze încă de vineri, după o serie de întâlniri în ultimele două săptămâni, potrivit unor oficiali de rang înalt din cadrul administraţiei, relatează The New York Times online.

Ei au catalogat decizia lui Obama ca o recunoaştere a faptului că ameninţarea reprezentată de gruparea Statul Islamic (SI) necesită alt tip de competenţe decât cele aşteptate de la Hagel. Un republican cu experienţă militară, sceptic faţă de Războiul din Irak, Hagel a fost instalat să administreze retragerea din Afganistan şi reducerea bugetului Pentagonului în contextul crizei.

„Următorii doi ani necesită alt tip de concentrare”, a declarat un oficial din cadrul administraţiei sub protecţia anonimatului. El a insistat că Hegel nu a fost concediat, precizând că acesta a iniţiat discuţii despre viitorul său cu preşedintele, în urmă cu două săptămâni, şi că cei doi au fost de acord că a avenit timpul să părăsească funcţia.

Membri ai echipei lui Hagel au declarat în ultima perioadă că acesta se aştepta să-şi ducă mandatul la capăt. Îndepărtarea sa pare să fie un efort al Casei Albe de a arăta că este sensibilă la critici cu privire la reacţia iniţială a Guvernului într-o serie de probleme în domeniul securităţii naţionale, inclusiv răspunsul faţă de epidemia de Ebola şi faţă de ameninţarea reprezentată de SI.

Înainte de anunţarea demisiei, oficiali din administraţie speculează cine va fi înlocuitorul. În fruntea listei se află Michèle Flournoy, fost subsecretar al Apărării, urmată de senatorul Jack Reed, un democrat din Rhode Island şi fost ofiţer în forţele aeriene, şi Ashton B. Carter, un fost adjunct al secretarului Apărării.

Un fost senator respectat, care s-a aflat alături de Obama când criticau Războiul din Irak în Comisia pentru Relaţii Externe din cadrul Senatului, Hagel a reuşit să fie selectat pentru funcţie într-o cursă dură. Potrivit unor oficiali de rang înalt din cadrul administraţiei, secretarul era „tăcut” în timpul şedinţelor Cabinetului, iar susţinători ai acestuia afirmă că aştepta să rămână singur cu preşedintele pentru a-i prezenta punctele sale de vedere.

Hagel. în vârstă de 68 de ani, a depus eforturi pentru a se integra printre apropiaţii lui Obama, iar în ultima perioadă „i-a cedat scena” şefului Statului Major interarme Marin Dempsey, care, potrivit unor oficiali, a câştigat încrederea lui Obama prin recomandările privind acţiunea militară împotriva SI.

În mai puţin de doi ani, cât a deţinut funcţia, afirmă criticii săi, Hagel a depus eforturi să inspire încredere la Pentagon, ca predecesorii săi, în special Robert Gates. Însă o serie de consilieri apropiaţi ai lui Obama au declarat în privat că preşedintele nu doreşte un secretar al Apărării cu un profil atât de proeminent ca Gates, care l-a criticat dur pe şeful statului în memoriile pe care şi le-a publicat anul acesta. În opinia lor, Hagel a fost exact tipul de secretar al Apărării pe care Obama şi l-a dorit după înrfuntarea cu militarii în primul mandat.

Hagel a provocat în august furia Casei Albe, după ce l-a contrazis pe preşedinte pe tema luptei împotriva SI. El afirma că gruparea este „o ameninţare iminentă faţă de toate interesele” americane, afirmând că „depăşeşte tot ceea ce am văzut”.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.