CSAT se reuneşte marţi

Share:

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) se reuneşte, marţi, în şedinţă, pe ordinea de zi fiind incluse propunerile de buget ale instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale pe anul 2015, precum şi orientările strategice ale României în planul dezvoltării infrastructurii energetice.

Şedinţa CSAT, condusă de preşedintele Traian Băsescu, va avea loc marţi după-amiază, începând cu ora 15.00, la Palatul Cotroceni, se precizează într-un comunicat transmis de Administraţia Prezidenţială, informează Mediafax.

Pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului sunt incluse tematici referitoare la: raportul privind măsurile adoptate de către România în vederea punerii în aplicare a regimurilor de sancţiuni internaţionale; orientările strategice ale României în planul dezvoltării infrastructurii energetice, în contextul evoluţiilor europene în domeniu; analiza activităţilor de implementare a documentelor internaţionale pe linia controlului armamentelor, creşterea încrederii şi securităţii. De asemenea, la şedinţa CSAT urmează să fie luată în discuţie participarea Armatei României la misiunea NATO Resolute Support din Afganistan, în anul 2015.

Planul de întrebuinţare a forţelor armate ale României care se trimit la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, în anul 2015 reprezintă o altă tematică inclusă pe ordinea de zi a şedinţei.

Propunerile de buget ale instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale pe anul 2015, precum şi programul de activitate al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării pentru anul 2015 sunt de asemenea menţionate ca tematici pe ordinea de a a şedinţei Consiliului.

„Pe timpul şedinţei vor fi abordate şi alte subiecte de interes pentru securitatea naţională”, se mai arată în comunicat.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.