Prognostic rezervat pentru pilotul rănit în accidentul de elicopter

0

Prognosticul este foarte rezervat în cazul pilotului rănit în accidentul aviatic de vineri care se află internat la Spitalul Clinic de Urgență, Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri, potrivit directorului medical al unității sanitare, dr. Cristian Nițescu, informează Agerpres.

Nițescu a declarat luni că prognosticul este rezervat și în cazul maistrului militar, celălalt rănit internat în spital, însă medicii sunt „relativ optimiști”. „Prognosticul este foarte rezervat la pilot. La celălalt pacient este un prognostic rezervat, suntem relativ optimiști”, a spus medicul.

El a precizat că operația de luni a pilotului a durat trei ore, pacientul comportându-se „normal” în timpul acesteia. „Am excizat suprafața de arsură de gradul III cu care a venit la internare, de circa 38%. Am excizat din aceasta 30% și am acoperit-o cu grefe de la el în proporție de 10% și grefe din banca de piele în proporție de 20%. Sperăm ca starea lui să se îmbunătățească”, a afirmat directorul medical.

Potrivit acestuia, în următoarele zile pilotul ar putea fi detubat. Nițescu a precizat că pilotul prezenta arsuri pe toracele posterior, toracele lateral, abdomen lateral, fesă dreapta și față posterioară braț drept.

Cristian Nițescu a subliniat că pilotul nu prezenta arsuri de căi aeriene. „Căile respiratorii nu au fost implicate. Nu are arsuri de căi aeriene. Corpul străin am reușit să-l scoatem sâmbătă prin bronhoscopie. Din punct de vedere pulmonar e momentan bine”, a spus Nițescu.

Medicul a adăugat că probabil pilotul va fi operat din nou în cursul săptămânii viitoare.

În ceea ce privește celălalt militar aflat la Spitalul de Arși, maistrul militar, directorul medical al instituției a spus că leziunile acestuia sunt în proporție covârșitoare de grad intermediar. Medicul și-a manifestat speranța ca majoritatea rănilor să se vindece fără operație. „Este posibil să-l operăm miercuri pe fețele dorsale ale mâinilor sau poate doar la o mână. La mâna stângă situația părea mai bună. Este posibil ca arsura să nu fie profundă”, a explicat Nițescu.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.