Traian Băsescu a semnat eliberarea din funcție a Alinei Bica

0

Președintele Traian Băsescu a semnat luni decretul privind eliberarea Alinei Bica din funcția de procuror-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, în urma demisiei acesteia, informează Administrația Prezidențială.

Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, i-a transmis luni președintelui României solicitarea depusă de Alina Bica privind eliberarea din funcția de procuror-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizata și Terorism (DIICOT).

Alina Bica și-a depus demisia din funcția de procuror-șef al DIICOT și procuror DIICOT, după ce a fost arestată preventiv sâmbătă pentru 30 de zile, într-un dosar în care este acuzată de DNA de abuz în serviciu în legătură cu retrocedarea unui teren în Capitală.

Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis luni suspendarea Alinei Bica din funcția de procuror-magistrat și încetarea activității la DIICOT. „Secția pentru procurori a CSM a decis suspendarea din funcția de procuror, până la soluționarea definitivă a cauzei, a Alinei Bica, ca urmare a arestării preventive și de asemenea Secția pentru procurori a decis încetarea la DIICOT a activității Alinei Bica, la cererea ei și continuarea activității la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, unitate de unde a provenit la momentul accederii în DIICOT, respectiv decembrie 2004”, a declarat luni Gheorghe Muscalu, vicepreședinte al CSM.

Alina Bica a fost reținută joi seară de DNA, fiind acuzată de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. Acuzațiile se referă la perioada când Bica a făcut parte din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP, reprezentând Ministerul Justiției, unde ocupa funcția de secretar de stat.

În această calitate, Alina Bica și ceilalți membri ai comisiei au acceptat să-i plătească omului de afaceri Stelian Gheorghe suma de 377.282.300 lei, reprezentând despăgubiri pentru un teren de 13,0535 ha, situat în București, zona Plumbuita, deși, în realitate, acel teren valora mult mai puțin.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.