Festival studențesc de satiră și umor, la Târgu Mureș
Peste 80 de studenţi din centrele universitare Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara, Sibiu şi Târgu Mureş şi-au anunţat participarea la cea de-a XVI-a ediţie a Festivalului Naţional Studenţesc de Satiră şi Umor de la Târgu Mureş, care se va derula în intervalul 25-30 noiembrie, transmite Agerpres.
Directorul Casei de Cultură a Studenţilor din Târgu Mureş, Simion Gergely, şi directorul artistic al manifestării, regizorul Liviu Pancu, au anunţat luni, într-o conferinţă de presă, că festivalul se va derula pe secţiunile caricatură, fotografie umoristică, cântec satiric, concurs de pantomimă, grup şi individual.
„Bugetul festivalului se ridică la circa 30.000 de lei, sumă care include cazare, masa participanţilor, premiere, cina festivă, printuri, tricouri şi altele. Vor fi peste 80 de studenţi participanţi, care vor veni din Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara, Sibiu şi Târgu Mureş. Nu e noutate efectivă, este o aprofundare a încercărilor de anul trecut. Am încercat să prelungim totul la o săptămână, să creăm o capitală culturală studenţească a umorului. Cu atât mai mult cu cât anul acesta vom încerca să ne aducem parteneri reali pentru a şi reuşi acest fapt. Cred că cele mai dificile probe pe care trebuie să le treacă studenţii sunt racordările pe care încercăm să le facem către lumea profesionistă şi către un alt tip de organizare decât s-a realizat până la această ediţie”, a spus Simon Gergely.
Acesta susţine că festivalul este o „competiţie dezarmant de pozitivă şi fără orgolii”, întrucât toată lumea ‘duce o haină grea’, a studentului, iar când vin la Târgu Mureş se pot elibera şi se pot bucura că sunt împreună.
Regizorul Liviu Pancu a arătat că s-a reuşit profesionalizarea acestui festival, care s-a transformat, de-a lungul timpului, dintr-o „serbare şcolară”, într-una profesionistă, că acest festival va avea viitor întrucât ‘satira şi umorul nu se vor sfârşi niciodată, atâta timp cât există studenţi’.
Festivalul Naţional Studenţesc de Satiră şi Umor se va desfăşura la Centrul Cultural ‘Mihai Eminescu’ din Târgu Mureş, unde va avea marţi deschiderea oficială.
În program, pe lângă concursul propriu zis de satiră şi umor şi de caricatură, figurează proiecţii de filme, o săptămână a umorului studenţesc în stradă, adică la fiecare intersecţie mare din oraş şi în pieţele cele mai aglomerate, expoziţii precum „O librărie de tot râsul”, una de caricatură, alta de fotografie şi una de obiecte inutile ale studenţilor.
De asemenea, pe parcursul unei săptămâni vor avea loc întâlniri ale umoriştilor cu elevii de liceu, un workshop de gândire umoristică „De la comedia antică, la Comedia Dell Arte – Nenea Iancu, până la show-urile româneşti ale anilor 2000”, Ziua eseului umoristic studenţesc, o licitaţie de vânzare a caricaturilor din expoziţie şi un concurs maraton de bancuri.
Intrarea la cea de-a XVI-a ediţie a Festivalului Naţional Studenţesc de Satiră şi Umor este liberă.