Fostul premier portughez, Jose Socrates, plasat în arest preventiv

0

Fostul premier portughez Jose Socrates, arestat vineri în cadrul unei anchete de fraudă fiscală şi corupţie, a fost plasat luni în arest preventiv, după un interogatoriu maraton, a anunţat avocatul său Joao Araujo.

Socrates, în vârstă de 57 de ani, este acuzat „de fraudă fiscală, corupţie şi spălare de bani”, potrivit unei decizii a judecătorului de instrucţie, informează Mediafax. Această decizie este „profund nedreaptă şi nejustificată”, a comentat avocatul său Joao Araujo, care a anunţat că intenţionează să facă recurs.

Arestarea fostului şef al Guvernului socialist, care a condus ţara între 2005 şi 2011 şi al cărui nume a fost deja menţionat în mai multe scandaluri, a provocat o undă de şoc în Portugalia, în contextul în care această ţară a fost deja zguduită, acum zece zile, de un caz de corupţie legat de atribuirea unor vize preferenţiale investitorilor străini. Acest scandal a provocat demisia ministrului de Interne Miguel Macedo.

Jose Socrates a fost arestat vineri în aeroportul de la Lisabona. Trei apropiaţi ai lui Socrates au fost, de asemenea, arestaţi în cadrul anchetei de fraudă fiscală, corupţie şi spălare de bani, omul de afaceri Carlos Santos Silva, avocatul Gonçalo Trindade Ferreira şi şoferul fostului premier Joao Perna.

O serie de percheziţii au fost efectuate în ultimele zile în întreprinderi şi la domiciliul lui Socrates la Lisabona. Suspiciunile se referă la operaţiuni bancare şi transfer de bani de origine necunoscută, potrivit Ministerului Public.

Ancheta a fost deschisă după un denunţ făcut de o bancă la Departamentul central de investigaţie şi acţiune penală (DCIAP), în cadrul legii privind prevenirea spălării de bani, a precizat Parchetul. Potrivit presei portugheze, alerta a fost dată de Caixa geral de depositos. Anchetatorii au dubii în legătură cu sumele mari transferate în contul lui Socrates, care par incompatibile cu veniturile pe care le-a declarat la fisc.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.