Stelian Fuia: „ANA va critica orice iniţiativă îndreptată împotriva fermierilor”

Cotidianul „Cronica Română” prezintă partea a doua a interviului cu Stelian Fuia, preşedintele Alianţei Naţionale a Agricultorilor. Acesta vorbeşte despre mizele electorale ale ANA şi anume intrarea în viitorul Parlament, dar şi despre importanţa apărării intereselor fermierilor din această ţară, mai mereu defavoriziţi de guvernări incoerente şi incapabile să vadă rolul crucial al Agriculturii în dezvoltarea economică a României, dar şi în creşterea nivelului de trai al populaţiei. Stelian Fuia abordează şi teme de actualitate ale vieţii politice, printre care reforma clasei politice, propunând în acest sens reducerea la două a numărului de mandate ale primarilor şi preşedinţilor de Consilii Judeţene.

 Aţi reuşit să strângeţi rândurile fermierilor din această ţară în jurul acestui ambiţios proiect politic, Alianţa Naţională a Agricultorilor?

Sunt grupuri de fermieri, în multe judeţe, care se coagulează în această perioadă. Noi suntem convinşi că, în următoarele şase luni, partidul va fi structurat la nivelul întregii ţări şi vom putea avea un Congres care să dea o nouă formă şi forţă partidului. Structura organizatorică este esenţială pentru a merge mai departe şi pentru a intra în viitorul Parlament.

Care sunt ţintele electorale ale Alianţei Naţionale a Agricultorilor în condiţiile în care în 2016 vom avea alegeri locale şi parlamentare?

Este evident că la alegerile din 2016 trebuie să avem un partid puternic, bine poziţionat în mediul rural şi nu numai, care să ne aducă la locale un rezultat bun şi, bineînţeles, la parlamentare un scor care să ne permită întrarea în viitorul Parlament. Doar în acest mod vom putea apăra, la nivel legislativ, interesele celor care ne-au învestit cu increderea lor. Privind, însă, la situaţia politică actuală nu putem respinge categoric nici varianta alegerilor anticipate. Noi trebuie să fim pregătiţi pentru orice variantă politică.

Care va fi poziţia ANA faţă de guvernarea Ponta, după victoria lui Iohannis la alegerile prezidenţiale? Vă propuneţi, presupun, o opoziţie extraparlamentară prin care să apăraţi interesele fermierilor din această ţară…

La ora actuală, noi vom exprima poziţia clară a fermierilor şi, în consecinţă, vom critica orice fel de iniţiativă adoptată de guvernul Ponta care nu va fi în favoarea acestora.

Să trecem la un alt palier al acestui interviu şi anume la palierul politic. Cum caracterizaţi, domnule Fuia, această campanie prezidenţială?

Este, de departe, una dintre cele mai slabe campanii electorale pe care le-am avut după 1990. Nu pot să nu avertizez în privinţa absenţei unui mesaj clar transmit alegătorilor. Dacă privim, însă, la prestaţia celor doi candidaţi din finală, remarc un mesaj pe Justiţie venind dinspre Iohannis, pe de o parte, iar pe de alta un puternic mesaj anti-Băsescu venit din partea lui Ponta. Să nu uităm faptul că Traian Băsescu îşi încheie mandatul. Sper ca acest interminabil mesaj anti-Băsescu să ia sfârşit după 22 decembrie când Băsescu pleacă acasă.

Consideraţi că Klaus Iohannis, cel care a câştigat alegerile pe un uriaş val de simpatie, poate răspunde uriaşelor aşteptări ale populaţiei?

Cred că Iohannis este destul de inteligent ca să înţeleagă şansa uriaşă pe care o are de a schimba lucrurile în România. Cred, de asemenea, că Iohannis va fi un preşedinte foarte bun care va da şansa României la dezvoltare.

Totuşi, acesta trebuie să reziste, grupurile de presiunile din ACL care vor încerca să ajungă rapid la guvernare. Va avea forţa Iohannis de a face faţă acestor presiuni iminente?

Intrarea Alianţei Creştin Liberale la guvernare ar fi, din punctul meu de vedere, o mare greşeală. Să nu uităm că PDL a venit la guvernare în decembrie 2008 în urma unor alegeri. Şi a moştenit după cum ştiţi o situaţie economică dificilă după cheltuielile uriaşe ale guvernării Tăriceanu. La ora actuală ar trebui ca PSD să îşi pună în practică promisiunile electorale. Pe de altă parte, cred că Dreapta ar trebui să vină la Putere doar prin alegeri, fie ele anticipate sau la termen.

Reforma actualei clase politice este mai necesară decât oricând. Ce este de făcut, domnule Fuia, pentru ca actorii politici să stopeze această decredibilizare accentuată?

Sunt de schimbat lucruri importante la actuala clasă politică, pe care trebuie să o privim de la mic la mare. Să mă explic… Noi , cei de la ANA, susţinem din primăvară o campanie de strângere de semnături pentru limitarea mandatelor preşedinţilor de Consilii Judeţene şi primari la cel mult două. Nu cred că cineva s-a născut primar şi nu poate să moară decât primar. Avem 80 la sută dintre aleşii locali cu trei, patru sau mai multe mandate la activ! Avem în acelaşi timp peste 80 la sută dintre localităţi ineficiente economic, care nu colectează bani nici cât să îşi plătească  angajaţii din primării! Avem câteva mii de dictaturi locale, ineficiente administrativ şi eficiente pentru aleşi!

S-a creat iluzia că unii primari sau preşedinţi de CJ sunt unici, de neînlocuit şi fără ei administraţiile respective vor dispărea. Este fals! După unul, două mandate orice ales local îşi poate găsi alt loc în societate, dacă este capabil, performant. Ori când 80 la sută dintre administraţii sunt ineficiente, există o problemă!

Este un proiect pentru cetăţeni, pentru societate şi nu pentru cei trei mii de primari şi preşedinţi de consilii judeţene! România trece printr-o epocă a aleşilor locali! Am avut partide ale primarilor şi politici publice axate pe primari şi presedinţi de consilii judeţene! ANA consideră că a venit momentul ca aceste politici publice să fie axate pe cetăţean şi nu pe ales local!

Dacă am redus spre exemplu numărul mandatelor preşedintelui la două, numărul mandatelor rectorilor de universităţi la două, numărul mandatelor preşedintelui Academiei Române la două, de ce ar fi mai important un primar sau un preşedinte de Consiliu Judeţean? Eu când votez un primar, îl votez pentru un mandat de patru ani. Cred că patru ani, opt ani, sunt suficienţi pentru a-ţi pune în practică proiectele promise! Din păcate, la noi mai toţi edilii care cer al treilea sau al patrulea mandate susţin că încă nu şi-au terminat proiectele propuse. Să fim serioşi! Să dăm şansa şi altora, poate mai tineri, să îşi prezintă propriile proiecte!

Din păcate, în România, avem cazuri de primari care sunt în funcţii de 16, 20 de ani, poate mai mult. Ei au făcut reforma grară, ei au împroprietărit, ei ştiu terenurile, ei cedează, ei blochează, au făcut, practic, ce au vrut în acelaşi localităţi. Eu zic că este prea mult! Trebuie schimbări urgente în acest domeniu.

Revenind la politica mare, cred că avem nevoie de un Parlament mai restrâns, mai bine plătit şi profesionalizat. Şi ar trebui, în sfârşit, ca imunitatea parlamentară să fie valabilă doar în cazul declaraţiilor politice. Atât, nimic mai mult!

Unde vedeţi, domnule Fuia, România peste zece ani? Eu unul sunt destul de sceptic…

Dacă am fi sceptici ar trebui să plecăm toţi din ţară. Să ştiţi că dacă privim acum la situaţia României de acum zece ani nu ne închipuiam că vom ajunge aici. Cred că România are o şansă uriaşă mai ales din partea Uniunii Europene. Mai mult, sper că noul preşedinte cu imaginea foarte bună pe care o are după această victorie va putea să stimuleze şi investiţiile din România. Eu cred în Agricultură şi cred că Agricultura României are drumul ei şi cu sprijin guvernamental poate fi un contributor stabil la PIB an de an, şi nu ca acum , când suntem la “voia lui Dumnezeu”. De asemenea, Agricultura poate contrubui la dezvoltarea unor sectoare în jur precum industria alimentară, de procesare. Este nevoie, însă, înainte de toate de o politică guvernamentală coerentă. De asemenea, cred că guvernul trebuie să aloce eficient resurse acolo unde se întorc mai mulţi bani din acea investiţie.

Un interviu realizat de Iulian Badea

Citește și
1 Comentariu
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.