Joe Biden l-a felicitat pe Iohannis după victoria la prezidenţiale

0

Vicepreşedintele american, Joe Biden, l-a sunat pe preşedintele ales al României, Klaus Iohannis, şi l-a felicitat pentru victoria în alegeri, remarcând rata de participare impresionantă, un indiciu al unei democraţii puternice şi sănătoase, arată un comunicat al Casei Albe.

Vicepreşedintele a subliniat relaţia bilaterală puternică şi şi-a exprimat aprecierea pentru contribuţia României la NATO, pentru sprijinul ei faţă de Ucraina şi eforturile de a învinge gruparea Stat Islamic. Joe Biden i-a transmis, de asemenea, preşedintelui ales condoleanţe pentru accidentul de elicopter din 21 noiembrie şi a mulţumit României pentru sacrificiile sale în cadrul forţei NATO din Afganistan (ISAF), informează Mediafax.

Vicepreşedintele american şi preşedintele ales Klaus Iohannis au discutat, de asemenea, despre importanţa critică a reformelor privind statul de drept, atât ca motor al creşterii economice, cât şi ca o problemă de securitate naţională. La scrutinul prezidenţial din luna noiembrie, Klaus Iohannis a obţinut 6.288.769 voturi valabil exprimate, iar Victor Ponta 5.264.383 voturi, conform datelor Biroului Electoral Central.

Curtea Constituţională a anunţat, vineri, în şedinţă solemnă, validarea alegerii lui Klaus Iohannis în funcţia de preşedinte, actul de validare a rezultatului alegerilor fiindu-i înmânat preşedintelui ales.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.