Focar de TBC , la Râmnicu Vâlcea

Share:

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Vâlcea a efectuat joi o dezinfecție în cadrul Colegiului Alexandru Lahovary, după ce un elev de clasa a X-a a fost diagnosticat cu TBC, a declarat, purtătorul de cuvânt al unității sanitare, dr. Luminița Apostolescu, potrivit Agerpres.

„Am fost anunțați de un caz de TBC la un copil 16 ani, suspect clinic, apoi confirmat și care a fost ulterior internat la Spitalul Sf. Andrei din comuna Valea Iașului, județ Argeș. DSP a trecut la testarea tuturor elevilor din clasa cu tuberculină; cei pozitivi vor face în continuare analize și azi am efectuat operațiunea de dezinfecție a clasei cu soluție cu clor. Testarea se face gratuit de DSP. Trebuie menționat că nu există un risc deosebit de contaminare, copiii fiind vaccinați, doar în cazul celor care prezintă alte afecțiuni”, a spus dr. Apostolescu.

Aceasta a mai spus că atunci când vor fi gata rezultatele testărilor se poate comunica numărul suspecților, dacă va fi cazul.

Elevul diagnosticat cu TBC a fost răcit două-trei săptămâni înainte și a intrat în contact direct cu 21 de colegi. „Cauze posibile ale îmbolnăvirii pacientului ar putea fi slăbirea sistemului imunitar prin alte îmbolnăviri de tip viral, cel mai probabil, alte boli asociate: anemie, alergii, fumat, carențe alimentare. Trebuie precizat, însă, că nu te contaminezi doar dacă vii în contact cu un bolnav”, a adăugat Luminița Apostolescu.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.