Rata de absorbție a fondurilor europene a ajuns la 47 la sută

Share:

Rata de absorbție curentă a fondurilor europene este de aproximativ 47%, suma solicitată spre rambursare Comisiei Europene de către țara noastră fiind de peste 8,58 de miliarde de euro, potrivit unui comunicat al Ministerului Fondurilor Europene (MFE).

Rata de absorbție curentă înregistrată la nivelul Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU) era de peste 33%, suma solicitată Comisiei prin intermediul acestui program fiind de peste 1,15 miliarde de euro. În același timp, rata de absorbție curentă înregistrată la nivelul Programului Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice (POS CCE) depășea 47%, suma solicitată spre rambursare fiind de 1,2 miliarde de euro.

Guvernul a aprobat în ședința de joi un nou împrumut de la Trezoreria statului pentru a pune la dispoziția autorităților de management ale programelor operaționale resursele necesare pentru plata beneficiarilor de fonduri UE.

„Guvernul României a aprobat un nou împrumut cu o valoare de 755 milioane de lei din care vor fi făcute plăți către beneficiari. Aceste sume care vor fi achitate beneficiarilor vor fi rambursate României de către Comisia Europeană, după ce vor fi transmise documentele necesare”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Din noul împrumut vor fi efectuate plăți către beneficiarii a trei programe: POS DRU, POS CCE și Programul Operațional Regional.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.