Geoană, atac la Ponta și Corlățean

0

Senatorul Mircea Geoană a afirmat că premierul Victor Ponta este „principalul responsabil” pentru modul de organizare a votului din diaspora, în timp ce fostul ministru de Externe Titus Corlățean este „principalul său complice”, informează Agerpres.

Geoană a solicitat totodată, ministerului de Externe, „o instituție care trebuie extrasă din jocul politic”, să facă publice toate solicitările primite din partea ambasadelor și consulatelor privind organizarea de secții de vot în străinătate.

„Este evident că principala cauză a înfrângerii catastrofale a fost generată de modul în care votul din diaspora a fost organizat. Sunt absolut convins și există informații suficiente cu privire la faptul că organizarea votului din diaspora a reprezentat un act deliberat de împiedicare a exercitării dreptului de vot pentru românii din străinătate. Victor Ponta este principalul responsabil, iar domnul Corlățean este principalul său complice”, a spus Geoană vineri într-o conferință de presă la Parlament.

Potrivit lui Geoană, premierul Victor Ponta și fostul ministru de Externe Titus Corlățean „au păstrat numărul global de secții de vot în străinătate, dar le-au modificat, dând mai puține secții în marile comunități românești și dând mai multe acolo unde sunt puțini români”.

Geoană a adăugat că este convins că „acest plan a fost deliberat”, adăugând că nu s-a așteptat la ceva „atât de ticălos”.El  a ținut să sublinieze că este de competența justiției să decidă dacă este vorba sau nu despre fapte penale în acest caz. „Aștept ca justiția să investigheze energic această problemă, fiindcă (…) nu există fugă de o astfel de responsabilitate (…) Decizia politică de a nu suplimenta numărul de secții de vot în străinătate i-a aparținut lui Victor Ponta exclusiv.

Președintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat joi că Mircea Geoană, Marian Vanghelie și Dan Șova au primit sancțiune de excludere din partid din partea Comitetului Executiv Național.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.