„Seara creaţiilor româneşti”, la Opera Naţională Bucureşti

Share:

Opera Naţională Bucureşti (ONB) invită publicul la o întâlnire inedită cu creatori români din domeniul artei lirice, al dansului contemporan şi al muzicii simfonice, duminică, de la ora 19.00, în contextul Zilei Naţionale a României, sărbătorită în fiecare an pe 1 decembrie.

Astfel, duminică, spectatorii vor putea urmări un triptic care reuneşte lucrări valoroase, dar prea puţin cunoscute la nivel naţional: spectacolul de operă „O noapte furtunoasă”, de Paul Constantinescu, grupajul simfonic „Trei dansuri româneşti”, de Theodor Rogalski, şi spectacolul de dans contemporan „Tango”, de Edward Clug.

„Ziua Naţională a României reprezintă încă o ocazie pentru noi de a face un pas înainte în demersul nostru de recuperare a valorilor autohtone. Pentru ca România să prospere şi să continue calea sa de dezvoltare, e important să îşi recupereze şi acele valori care şi-au găsit platforme de exprimare predominant în străinătate, bucurându-se de atât de multă apreciere acolo. Noi ne-am propus şi încercăm în mod sistematic să restituim acestor valori libertatea de a se exprima, în condiţii de onoare, şi acasă”, a declarat Răzvan Ioan Dincă, director general al Operei Naţionale Bucureşti, într-un comunicat remis Mediafax.

Compozitorul Paul Constantinescu se înscrie printre cei mai de seamă exponenţi ai şcolii muzicale naţionale. Autor al unor partituri de referinţă în operă, în muzica de tip concertant, precum şi în lied şi în oratoriu, el a abordat numeroase genuri şi forme muzicale, de la muzică instrumentală şi până la muzica de film. Printre acestea, opera comică în două acte „O noapte furtunoasă”, scrisă pe un libret inspirat din piesa de teatru omonimă a lui „I. L. Caragiale”, ocupă un loc aparte bucurându-se încă de la premiera din anul 1935 de un succes extraordinar. Cea mai recentă montare a acestei opere, prezentată la „Seara creaţiilor româneşti”, poartă semnătura regizoarei Cătălina Buzoianu, scenografia fiind realizată de Viorica Petrovici. Deşi această operă a intrat în repertoriul ONB în urmă cu mai mulţi ani, de data aceasta vor putea fi văzuţi în rolurile principale şi solişti noi, care debutează în rolurile Jupân Dumitrache, Nae Ipingescu, Chiriac şi Spiridon.

Theodor Rogalski, compozitor, dirijor, orchestrator şi pianist, reprezintă un nume de referinţă pentru muzica românească din prima parte a secolului al XX-lea, dar şi pentru Opera Naţională Bucureşti, unde a fost maestru acompaniator şi dirijor. Discipolul lui Vincent d’Indy (compoziţie, dirijat) şi al lui Maurice Ravel (orchestraţie) la Schola Cantorum din Paris (1923-1926), acesta a compus în anul 1950 grupajul „Trei dansuri româneşti”, format din „Joc din Ardeal”, „Gaida” şi „Horă din Muntenia”. Aceste partituri simfonice ale lui Theodor Rogalski vor fi interpretate la evenimentul dedicat Zilei Naţionale a României de Orchestra Operei Naţionale Bucureşti, la pupitrul căreia se va afla dirijorul Răsvan Cernat, cel care va dirija şi opera „O noapte furtunoasă”.

Edward Clug este unul dintre cei mai renumiţi coregrafi români din domeniul dansului contemporan. Absolvent al Liceului de Artă din Cluj-Napoca (astăzi Liceul de Coregrafie şi Artă Dramatică „Octavian Stroia”), el este de mai mulţi ani director artistic al baletului Teatrului Naţional din Maribor (Slovenia) şi a montat spectacole importante pentru companii precum Baletul Operei Naţionale din Zagreb (Croaţia), Compania de Balet din Stuttgart (Germania), Baletul Operei din Zürich (Elveţia), Baletul Operei din Graz (Austria), Compania Naţională de Balet (Portugalia), Compania Internaţională de Balet Ochi (Japonia) etc. Spectacolul de dans contemporan „Tango” a fost realizat în anul 1998, pe când acesta avea doar 23 de ani, şi este primul spectacol de autor semnat de Edward Clug. În România, „Tango” a avut premiera la Opera Naţională Bucureşti în anul 2010.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.