Anchetă în cazul exploziei de la Câmpulung
Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a dispus începerea urmăririi penale in rem în cazul exploziei de la restaurantul din Câmpulung Moldovenesc cu privire la săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, precum și neluarea vreuneia dintre măsurile legale privind securitatea și sănătatea în muncă, informează Agerpres.
Cercetările se efectuează sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, de polițiști, personal ITM și ISU. Ancheta este coordonată direct de procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată, a declarat că explozia produsă duminică dimineață la restaurant a avut consecințe deosebit de grave, până în prezent fiind înregistrată moartea a două femei și rănirea altor două, dintre care una foarte grav, distrugerea restaurantului și avarierea mașinii unor clienți ai localului.
La o primă estimare, pagubele produse prin explozie se ridică la aproximativ 50.000 euro. Victimele accidentului au fost transportate inițial cu ambulanțele la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, iar ulterior au fost transferate la Spitalul Județean de Urgență Suceava și Iași.
La fața locului s-a deplasat o echipă operativă din cadrul Poliției Câmpulung Moldovenesc, formată din criminaliști și lucrători de Poliție judiciară, dar și două echipaje de intervenție din cadrul Detașamentului ISU Câmpulung Moldovenesc. Din primele verificări efectuate la fața locului și din constatarea specialistului ISU, s-a constatat drept cauză a accidentului explozia unei butelii de gaz ce alimenta mașina de gătit din bucătăria restaurantului.
Clădirea restaurantului a fost avariată în proporție de 80%, fiind distruse geamurile în totalitate, parte din zidul de susținere și mobilierul.
Cercetarea locului faptei este efectuată de către lucrătorii de poliție împreună cu personalul din cadrul ITM Suceava și specialiști din cadrul ISU Suceava, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc.