BBC: Castelele din Transilvania, destinaţii turistice de succes
Transilvania, o regiune cu peste o sută de castele şi care l-a inspirat pe Bram Stoker să scrie volumul „Dracula”, a fost timp de secole casa multor aristocraţi, dar, în cele din urmă, nu vampirii sunt cei de care ar fi trebuit să se teamă proprietarii clădirilor, ci de comunism.
Viaţa aristocraţilor transilvăneni s-a schimbat profund când Partidul Comunist Român a preluat puterea la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial şi a confiscat toate castelele din România, multe dintre ele fiind lăsate apoi în paragină. Unii proprietari ai acestor clădiri impunătoare au reuşit să fugă din România, iar alţii au decăzut, devenind săraci, relatează BBC.
După revoluţia din decembrie 1989, când regimul comunist a fost îndepărtat de la putere, descendenţii foştilor proprietari au început să spere că vor putea să revendice proprietăţile. Acest lucru s-a întâmplat în 2005, după adoptarea unor schimbări legislative în România, iar în prezent un număr din ce în ce mai mare de oameni se adresează justiţiei pentru a intra în posesia castelelor famiilor lor.
Totuşi, chiar dacă au câştig de cauză, procesele presupun taxe judiciare foarte ridicate. În condiţiile în care averea familiei este de mult istorie, cu taxe judiciare de plătit, cu reperaţii de făcut, cei mai mulţi trebuie să gândească precum un antreprenor şi să transforme proprietăţile redobândite ca pe nişte mici afaceri, mai scrie BBC.
Astfel, BBC prezintă istoria lui Kalman Teleki, care era copil atunci când castelul baroc al familiei sale, situat în comuna Gorneşti, a fost trecut în proprietatea statului. Comuniştii i-au forţat familia să locuiască într-un apartament din subsolul unei clădiri, timp de 19 ani. Însă, Kalman Teleki a studiat chimia şi a devenit inginer chimist, reuşind să plece din România în 1982, când s-a mutat în Belgia.
În urmă cu trei ani, bărbatul a devenit proprietarul castelului Teleki, după ce a plătit taxe judiciare de circa 20.000 de euro, în timpul procesului de restituire a proprietăţii.
Conform BBC, Kalman Teleki, în vârstă de 67 de ani, este numit, cu afecţiune, „Contele”, de către unii săteni din Gorneşti. „Deschid porţile castelelor mele pentru baluri, nunţi, concerte şi grupuri mari de turişti. Trebuie să găsesc un rost pentru a avea un castel în secolul 21”, a declarat Teleki.
„Contele” cere între 500 şi 2.500 de euro pentru a pune castelul la dispoziţia doritorilor, iar în timp ce cererea poate să scadă, Teleki spune că, în mod ideal, ar fi bine să găzduiască în castel cel puţin un eveniment pe săptămână. În acelaşi timp, Teleki permite accesul gratuit vizitatorilor individuali sau grupurilor mici. „Dar nu refuzăm donaţiile, desigur”, a mai spus „Contele”.
Teleki mai spune că autorităţile l-ar putea ajuta construind drumuri mai bune în regiunile rurale ale României şi printr-o promovare mai intensă a turismului rural. Pe de altă parte, bărbatul spune că se simte încurajat să continue activitatea la castelul său de fascinaţia pe care oamenii de pe tot globul o au pentru Transilvania.
Pe de altă parte, BBC îl prezintă şi pe Gregor Roy Chowdhury, în cazul căruia a fost nevoie de „zece ani de lupte juridice” pentru a obţine dreptul de proprietate asupra castelului familiei sale. Castelul Mikes, situat în comuna Zăbala, a fost folosit ca spital de boli nervoase în timpul perioadei comuniste, relatează BBC.
Mama lui Gregor Roy Chowdhury, contesa Katalin Mikes, a fugit din România când avea 16 ani şi a trăit în Austria, unde a fost căsătorită cu un bărbat din Bangladesh. Cei doi fii ai contesei, Gregor şi Alexander, administrează în prezent castelul şi terenurile aferente, după ce au primit înapoi doar o treime din proprietăţile pe care familia Miks le-a deţinut în România.
Gregor Roy Chowdhury, care a lucrat anterior la o bancă de investiţii din Londra, descrie activitatea de administrare a castelului ca fiind „mai mult o misiune decât un loc de muncă”. „Aici este casa mea”, spune acesta.
Castelul funcţionează acum pe post de pensiune, una dintre clădirile auxiliare ale ansamblului fiind transformat în spaţiu cu dormitoare. Pensiunea are în prezent zece camere, iar planurile proprietarilor sunt ca numărul acestora să se dubleze anul viitor. Musafirilor castelului le sunt oferite şi produse culinare tradiţionale din Transilvania, cum ar fi gulaş, pui cu lămâie şi pălincă.
Chowdhury spune că primeşte până la 2.000 de turişti pe an, cei mai mulţi venind din Bucureşti. Pentru a ajuta la bunul mers al afacerii, fostul bancher a angajat şase săteni să lucreze la castel, mai spune BBC.
Visul celor mai mulţi proprietari de castele din Transilvania este să copieze însă succesul celebrului Castel Bran, care este de departe cel mai faimos din regiune, graţie presupusei legături cu Dracula, mai afirmă BBC.
Irlandezul Bram Stoker nu a vizitat niciodată Transilvania, iar personajul Dracula ar fi inspirat de fapt de domnitorul Vlad Ţepeş, care a condus Ţara Românească în secolul al XV-lea. Cunoscut şi ca Vlad Dracul, unele legende spun că Vald Ţepeş ar fi fost încarcerat timp de câteva luni în Castelul Bran. Rezultatul acestor poveşti este, potrivit BBC, acela că o jumătate de milion de turişti vizitează Castelul Bran în fiecare an.
Castelul Bran, care este deţinut în prezent de moştenitorii proprietarilor de dinaintea instaurării comunismului, a avut, în 2013, venituri totale de 2,4 milioane de euro. De asemenea, BBC precizează că în 2014 au existat relatări potrivit cărora castelul ar fi fost scos la vânzare pentru 64 de milioane de dolari. Acest lucru însă nu a fost confirmat de avocaţii familiei Habsburg, care deţin Castelul Bran.
Potrivit BBC, Roy Chowdhurry descrie succesul financiar al Castelului Bran ca pe „o mare excepţie” în privinţa castelelor din România. La rândul său, Kalman Teleki cosideră că Branul tinde să pună în umbră, pe nedrept, toste celelalte castele transilvănene.
„Mă cam deranjează toată promovarea asta făcută cu Dracula. Transilvania nu poate fi redusă la Dracula. Este o poveste frumoasă, dar sunt lucruri mult mai interesante de văzut”, a mai spus Kalman Teleki.