Focar nou de gripă aviară în Olanda
Autoritățile olandeze au anunțat duminică descoperirea unui nou focar de gripă aviară într-o crescătorie de păsări din vestul Olandei, dar nu știu deocamdată dacă este vorba de aceeași tulpină extrem de patogenă depistată în alte părți ale țării, relatează AFP.
„Gripa aviară a fost depistată într-o crescătorie de păsări din Zoeterwoude, fiind afectate circa 28.000 de păsări”, a anunțat într-un comunicat Ministerul Economiei. „Păsările au fost infectate cu o variantă a virusului H5 al gripei, dar nu știm încă dacă este vorba sau nu de aceeași tulpină de virus extrem de patogenă ca în celelalte cazuri”, se mai spune în comunicat.
Autoritățile au început duminică să ucidă păsările de la Zoeterwoude și au delimitat un perimetru de siguranță de 10 km în jurul fermei. Alte patru ferme sunt verificate în acest perimetru.
Sâmbătă s-a decis uciderea preventivă a 8.000 de rațe pentru ca alte două crescătorii din apropierea orașului Haga să nu fie afectate de gripa aviară înregistrată în trei crescătorii din țară. Virusul H5N8 „extrem de patogen” pentru păsări a fost depistat acum două săptămâni în Olanda, autoritățile fiind de părere că el ar fi fost adus din Asia de păsări migratoare. Virusul prezintă un risc scăzut pentru om, contrar lui H5N1, din cauza căruia au murit 400 de persoane din 2003, îndeosebi în Asia. O altă tulpină de gripă aviară, H5N9, a dus la moartea a 170 de oameni din 2013, când a apărut. Ultimul focar de gripă aviară a fost descoperit în Olanda la circa 35 km nord-vest de Hekendorp, unde primul caz a fost detectat la jumătatea lunii noiembrie și unde au fost ucise 150.000 de păsări.
Olanda, țară în care se practică creșterea intensivă a păsărilor și unde există circa 95 de milioane de pui, a înregistrat în 2003 o epidemie de gripă aviară de tip H7N7, care a dus la exterminarea a 30 de milioane de păsări, încheie AFP.