Geoană îl acuză pe Ghiţă de minciună

0

Senatorul Mircea Geoană a declarat că nu-i permite lui Sebastian Ghiţă să spună minciuni legate de un aşa-zis şantaj la adresa premierului Ponta privind postul de ministru de Externe, el precizând că discuţia cu Ponta a vizat candidatura sa la funcţia de secretar general ONU în 2016.

”Din punct de vedere al declaraţiilor legate de aşa-zisul şantaj pentru poziţia de ministru de Externe, nu permit domnului Ghiţă şi nimănui altcineva să spună astfel de minciuni ordinare. Nu am avut niciun fel discuţie cu domnul Ponta cu privire la vreo funcţie în eventualitatea în care ar fi câştigat, cu atât mai puţin să şantajez cu privire la aceste lucruri”, a spus Geoană, într-o declaraţie pentru Mediafax.

El a spus că discuţia cu Ponta a vizat candidatura sa la funcţia de secretar general ONU în 2016.”Singura comunicare pe care am avut-o cu domnul Ponta înainte de alegerile prezidenţiale a fost legată de un proiect pentru România şi anume susţinerea pe care Guvernul, eventual, ar fi acordat-o pentru o candidatură a mea pentru funcţia de secretar general ONU în 2016”, a subliniat Geoană.

Referitor la demisia lui Ghiţă din PSD, Geoană a arătat că aceasta nu reprezintă decât o formă de disimulare a planurilor pe care acesta le are împreună cu Victor Ponta şi Liviu Dragnea.”Demisia ( lui Sebastian Ghiță, n.r.) e o formă de încercare de disimulare a planurilor pe care triada Ponta-Ghiţă-Dragnea le are de înlăturare a oricărei forme de competiţie şi de soluţie alternativă în PSD”, a spus Geoană.”Le-am spus colegilor de-acum un an că trădeaza interesul comun pentru interesul personal. Geoană a vrut să-l şantajeze pe Ponta, cerându-i funcţia de ministru de externe. M-a sunat să îmi spună că, dacă Ponta nu îl numeşte ministru de externe, atunci va fi război în PSD”, a spus, vineri, deputatul Sebastian Ghiţă, într-o declaraţie în care şi-a anunţat demisia din PSD.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.