Guvernul va negocia cu experţii FMI un deficit de doi la sută din PIB

Guvernul va negocia cu experţii FMI şi CE, care sosesc marţi la Bucureşti, un deficit pentru 2015 de 2-2,1% din PIB, procentajul suplimentar de 0,6-0,7% urmând să fie utilizat exclusiv pentru armată şi co-finanţare, dar şi la acest nivel sunt necesare măsuri suplimentare pe venituri sau cheltuieli.

Ţinta de deficit bugetar stabilită pentru anul viitor este de 1,4% din PB, care corespunde unui deficit structural de 1% din PIB, pe care România s-a angajat să îl atingă în 2015. Potrivit mai multor surse, simulările realizate în acest moment la Ministerul Finanţelor Publice vizează reducerea cheltuielilor prin tăieri de la aproape toate ministerele, fiind greu de crezut că experţii FMI şi CE ar accepta o proiecţie de majorare a veniturilor dincolo de ajustarea liniară cu estimarea de creştere economică nominală, informează Mediafax.

Atât Consiliul Fiscal, cât şi experţi din Ministerul Finanţelor estimează că este nevoie de o ajustare de cel puţin 15 milliarde lei, iar dacă se elimină cheltuielile de apărare şi co-finanţare este vorba de o gaură de acoperit de minim 10 miliarde lei.

Premierul Victor Ponta, care va avea marţi dimineaţă prima întâlnire cu misiunea comună FMI-CE, a solicitat Ministerului Finanţelor Pulbice să facă simulări în special pe reducerea cheltuielilor, pentru a putea respecta promisiunea din campania electorală că taxele şi impozitele nu vor fi majorate în 2015. Anterior campaniei electorale, Finanţele analizau o serie de măsuri privind majorarea unor impozite care să ajute la echilibrarea bugetului de anul viitor pe partea de venituri.

În urmă cu două săptămâni, Mediafax a publicat un document care conţine mai multe propuneri de măsuri fiscale, elaborat de Ministerul Finanţelor Publice (MFP) – ministrul delegat pentru Buget, în care se precizează că una dintre acestea ar fi creşterea impozitelor locale pe terenuri şi imobile cu 25%, o majorare similară urmând să fie aplicată din 2016.

De asemenea, documentul menţiona posibilitatea introducerii impozitului progresiv pe venit, începând cu 2016 (trei cote progresive, de 15%, 25% şi 35%).

Finanţele trebuie să acopere în principal găuri bugetare care vin din măsurile adoptate de Guvern de la mijlocul acestui an şi care au dus şi la suspendarea acordului cu FMI şi CE. Reducerea CAS are un impact negativ bugetar de circa 5 miliarde lei, la care se adaugă alte măsuri promise în perioada electorală, printre care majorări de pensii şi salarii peste indexarea cu rata inflaţiei.

Până în prezent Finanţele au anunţat doar că accizele exprimate exclusiv în lei şi îngheţate pentru 2015 la nivelul din acest an, la un curs 4,73 lei/euro, vor fi indexate în următorii ani cu rata anuală a inflaţiei calculată la finele lunii septembrie. Cu toate acestea, surse din Ministerul Finanţelor au declarat pentru MEDIAFAX că o decizie finală privind indexarea accizelor cu rata inflaţiei şi pentru 2015 va fi adoptată abia după discuţiile cu FMI şi CE.

Indicaţii despre intenţiile Guvernului în negocierile cu FMI a dat chiar ministrul delegat pentru Buget, Darius Vâlcov, care a declarat că Executivul vrea să ceară derogare pentru cheltuieli suplimentare cu apărarea de circa 0,3% din PIB şi o parte din cofinanţările necesare în 2015, estimate la peste 10 miliarde de lei.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.