Peste 2700 de militari, la parada de 1 Decembrie. La mulţi ani, România!

Parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României a avut loc, luni, în Piaţa Constituţiei din Capitală, în prezenţa preşedintelui în funcţie, Traian Băsescu şi a premierului Victor Ponta. Peste 2.700 de militari, cu 280 de mijloace tehnice, din MApN, MAI, SRI şi SPP au participat la paradă. Momentul de defilare aeriană a fost anulat, din cauza vremii nefavorabile.

Parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale în Piaţa Constituţiei din Bucureşti s-a încheiat, duminică, după aproximativ o oră şi zece minute, la eveniment asistând peste 4.000 de persoane.

La parada militară au asistat preşedintele Traian Băsescu, premierul Victor Ponta, vicepremierul Gabriel Oprea, ministrul Apărării, Mircea Duşa. Între oficialităţile prezente la eveniment s-au aflat de asemenea preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, fostul preşedinte Emil Constantinescu, şeful Statului Major al Armatei, Ştefan Dănilă, precum şi reprezentanţi ai Armatei, Jandarmeriei, şi ai Corpului Diplomatic acreditat la Bucureşti, parlamentari.

Faţă de anii trecuţi, parada militară organizată de Ziua Naţională s-a desfăşurat anul acesta în Piaţa Constituţiei, după ce Arcul de Triumf a intrat într-un proces de reabilitare şi reparaţii.

Parada a început cu prezentarea Gărzii de Onoare preşedintelui Traian Băsescu şi cu intonarea imnului naţional al României.

Momentul de defilare aeriană a fost anulat, din cauza vremii nefavorabile, potrivit organizatorilor. Ca urmare a vremii nefavorabile, niciuna dintre aeronave nu s-a ridicat de la sol, au precizat aceleaşi surse. La paradă au participat peste 2.700 de militari, cu 280 de mijloace tehnice, din MApN, MAI, SRI şi SPP, iar militarilor români li s-au adăugat şi detaşamente de militari din Franţa, Polonia, Republica Moldova, Turcia şi Statele Unite ale Americii.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.