Poroşenko dezminte că Putin l-ar fi ameninţat la telefon

0

Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a dezminţit duminică informaţiile din presa ucraineană conform cărora omologul său rus, Vladimir Putin, l-ar fi ameninţat în timpul unei conversaţii telefonice de miercuri seara, relatează agenţia Itar-Tass.

„În primul rând, vreau să dezmint categoric informaţiile absurde potrivit cărora preşedintele rus a lansat ameninţări la adresa mea sau a Ucrainei, în cursul convorbirilor noastre telefonice”, a declarat Poroşenko, într-un interviu acordat postului german ARD.”Încerc să menţin dialogul, deoarece doar în acest mod poate fi găsită o soluţie la această situaţie”, a adăugat el, referindu-se la criza din estul Ucrainei.

Anterior, secretarul de presă al preşedintelui rus, Dmitri Peskov, de asemenea, a dezminţit informaţiile din presa ucraineană, conform cărora Putin l-ar fi ameninţat Poroşenko, apreciind că aceste afirmaţii „nu sunt adevărate şi nu corespund realităţii”.

În timpul conversaţiei telefonice de miercuri, cei doi lideri au discutat despre relaţiile bilaterale şi despre situaţia din regiunile situate în sud-estul Ucrainei, a precizat Peskov.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.