Dan Puric revine pe scenă

Dan Puric revine, luni, 1 decembrie, pe scena sălii Studio a Teatrului Naţional Bucureşti, în producţia artistică – ”Suflet Romanesc”.

Spectatorii sunt invitați la TNB, să celebreze Ziua Națională a României în compania marelui artist, și să profite de momentul oportun de a descoperi misterul mesajului inedit exprimat prin limbajul universal al pantomimei. Concretizat într-un act artistic de succes, spectacolul ”Suflet Românesc” nu oferă solutii, ci încearcă să redescopere dimensiunile contemporane ale spiritualității românești și reprezintă, în esență, biografia ființei noastre, așa cum o  cunoaște Dan Puric.

Dan Puric spune, prin pantomimă, povestea ieşirii din comunism a poporului român, a încercării sale de acomodare la sistemul occidental, cu preţul unor umilinţe şi a unor suferinţe majore, în absenţa unei adevărate înţelegeri din partea Occidentului. Este o izbucnire de revoltă, umor şi speranţă, o metaforă care ridică omul din mizeria acestei lumi, pentru a-i dezvălui o perspectivă mistică asupra istoriei, de natură să-l facă să renască.

„Dedic acest spectacol poporului român, frumuseţii lui interioare necorupte, care într-o zi îl va ajuta să se refacă. Iubind această frumuseţe va avea puterea ca odată plecat în lume să-i tămăduiască şi pe alţii”, susţine Dan Puric.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.