Minus 15 grade la Miercurea Ciuc

Mercurul din termometre a coborât, luni dimineaţă, la Miercurea Ciuc, la minus 15 grade Celsius, cea mai scăzută valoarea termică înregistrtă în ţară în iarna care a debutat calendaristic la 1 decembrie.

Meteorologul de serviciu de la Staţia Miercurea Ciuc, Tanko Karoly, a declarat corespondentului Mediafax că minima naţională a zilei, de minus 15 grade Celsius, a fost măsurată în jurul orei 5.30.

Potrivit meteorologilor, aceasta este cea mai rece dimineaţă din ţară în iarna care a debutat calendaristic luni, fiind incluse şi zonele foarte înalte, nelocuite, la peste 2.000 de metri altitudine.”Pe masivele înalte s-a format un strat de aer mai cald, în vreme ce în zonele joase avem un stat de aer rece la nivelul solului, până la altitudini de aproximativ o mie de metri. Vorbim despre un fenomen de inversiune termică, iar valoarea minimă de la Miercurea Ciuc este clar cea mai scăzută din ţară în această dimineaţă, fie că vorbim de zonele locuite, fie de cele nelocuite, la altitudini foarte mari”, a explicat meteorologul Eugen Mitea de la Centrul Meteorologic Regional Sibiu.

Vremea a fost deosebit de rece, pe alocuri geroasă în judeţul Harghita, minimele consemnate de meteorologi fiind de minus 11 grade Celsius la staţia din pasul Bucin, minus 10 grade Celsius la Joseni, minus 7 grade Celsius la Topliţa şi minus 3 grade la Odorheiu Secuiesc.

Minima absolută a lunii decembrie în Harghita, de minus 33 de grade Celsius, a fost consemnată în anul 1998 în Miercurea Ciuc, iar maxima absolută, de 16,8 grade Celsius,1989 în aceeaşi localitate.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.