Premieră la Teatrul I.L Caragiale

Share:

Teatrul Naţional I.L.Caragiale” din Bucuresti anunţă premiera absolută a pieseiDumnezeu se îmbracă de la second-hand” de Iulian Margu, adusă în scenă, la sala Studio, de regizorul Ion Caramitru.

Piesă românească în două acte, satiră învăluită în ritmurile valsului, Dumnezeu se îmbracă de la second-hand” este o surprinzătoare poveste a unei familii traversând deceniile, și a unui pian de marcă, pe turnanta istoriei.

Ion Caramitru, directorul Teatrul Naţional mărturiseşte că se afla în căutarea unui text provocator cum este acesta. Eu am fost mâna a doua care a atins textul, la second-hand cum s-ar zice, prima dată aflându-se în mâinile lui Horațiu Mălăele, care ar fi montat-o probabil la Râmnicu Vâlcea. Cred că Dumnezeu a vrut să ajungă la mine. O piesă cu o structură de text în puzzle, cel puțin așa am văzut-o eu. Povestea de bază este desfăcută în mai multe compartimente, reprodusă în mai multe epoci, refăcută abia în final pentru înțelegerea deplină a poveștii. Ca stil, are și un soi de umor frust și unul de derivat, are foarte multe trimiteri într-o simbolistică care sparge tiparele timpului și spaţiului.

Piesa este o scurtă istorie a României moderne povestită cu ajutorul unui pian fermecat – spune autorul Iulian Margu. Premiera aceasta este o mare mândrie a mea. Suprema consacrare a unui dramaturg, cum spunea Tudor Popescu, este să fie jucat de Teatrul Naţional, alături de clasicii universali.

Preferând să-i privească pe ceilalţi şi nu să fie el în centrul atenţiei, puţină lume ştie că dramaturgul Iulian Margu este născut pe plaiuri vâlcene, la 15 ianuarie 1958. Scrie teatru şi regizează încă din anii ’80. În timpul liceului a înfiinţat o trupă de teatru de tineret. Şi-a construit cariera între două pasiuni, balansând cu simţ artistic între teatru şi film. Din 1991 lucrează la televiziunea Etalon, un alt proiect al său de succes, cu filme văzute în toată lumea. Între primele piese, scrise la încurajarea dramaturgului Tudor Popescu, se numără „Avantajul liftului asupra scărilor”, „Caria dintelui de aur”, „Cântec de leagăn pe muzică rock”, „Lovitura de pedeapsă”. De dată mai recentă sunt: „Statuia căreia îi miroseau picioarele” („Un poet şi 1/2”) pusă în scenă la teatrul „Anton Pann” din Râmnicu-Vâlcea, „Dumnezeu se îmbracă de la second hand” (2012), „Despre Satana numai de bine”, „Harta turistică a iadului”, „Un oaspete neaşteptat” şi „Ghidul sinucigașului”, cea mai recentă realizare – care a văzut luminile rampei în acest an, la Teatrul Ariel din Râmnicu-Vâlcea, în regia autorului. Majoritatea sunt comedii satirice, autorul fiind permanent atent cu rolul teatrului ca oglindă a societăţii, o oglindă care nu doar reflectă, dar te şi obligă să interacţionezi.

În distribuţia spectacolului: Dorin Andone, Lari Giorgescu, Carmen Ungureanu, Teodora Mareş, Eduard Adam, Armand Calotă, Fulvia Folosea, Ioan Andrei Ionescu şi copiii Emma șiTheodora Calotă. Cu participarea extraordinară a FlorineiCercel.

La reuşita montării contribuie şi light-designul semnat de Chris Jaeger, precum şi scenografiaMariei Miu, valorificând posibilităţile excepţionalei scene de teatru de la Sala STUDIO. Avanpremiera spectacolului: 6 şi 7 decembrie 2014, ora 19.30.

Premiera oficială va avea loc în zilele de vineri 12 şi sâmbătă 13 decembrie, de la ora 19.30.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.