Majoritate parlamentară proeuropeană, la Chişinău

Partidul Liberal Democrat al Republicii Moldova (PLDM), Partidul Democrat (PDM) şi Partidul Liberal (PL) au convenit asupra creării unei majorităţi parlamentare proeuropene, informează joi agenţia de presă Unimedia.

PLDM, PDM şi PL au convenit să creeze o majoritate parlamentară proeuropeană. Decizia a fost luată în urma unei întrevederi care a avut loc între preşedinţii celor trei formaţiuni politice, Vlad Filat, Marian Lupu şi Mihai Ghimpu, potrivit serviciului de presă al PLDM şi PL.
În acelaşi timp, au fost create grupuri de experţi formate din reprezentanţi ai celor trei partide, care vor începe elaborarea Programului de guvernare pentru următorii patru ani.
În urma procesării a 100% din voturile cetăţenilor moldoveni exprimate în timpul alegerilor parlamentare din 30 noiembrie, Partidul Socialist al Republicii Moldova (PSRM) s-a clasat pe locul întâi, cu 20.51%, iar PLDM s-a clasat, la o foarte mică distanţă, pe locul doi, obţinând 20.16% din voturi. De asemenea, alte trei partide au intrat în parlament: Partidul Comuniştilor al Republicii Moldova (PCRM), care a întrunit 17.48% din sufragii, PDM – cu 15.80% din voturi, şi PL – care a obţinut 9.67%.
Astfel, partidele declarate proeuropene au obţinut 55 de mandate, iar cele proruse – 46 de mandate.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.