A murit tenorul Corneliu Fânățeanu

Tenorul Corneliu Fânăţeanu, fost director artistic al Operei Române din Bucureşti, care a fost timp de mai multe decenii unul dintre artiştii de bază ai scenei lirice româneşti, a murit la vârsta de 81 de ani, informează un comunicat publicat pe site-ul instituţiei, potrivit Mediafax.

Ceremonia religioasă va avea loc vineri, la ora 9.00, la Opera Română din Cluj-Napoca, fiind urmată de înmormântarea la cimitirul Mănăştur, se mai arată pe site-ul instituţiei.

Cu o frumoasă voce de tenor liric, care a evoluat apoi spre un spectru mai plin, a realizat creaţii de neuitat în marile titluri din repertoriul de operă precum „Don Giovanni”, „Flautul fermecat”, „Faust”, „Don Carlo”, „Freischutz”, „La traviata”, „Rigoletto”, „Tosca”, „Evgheni Oneghin”, „Andrea Chenier” şi foarte multe altele, până la „Walkyria”, ultima sa premieră. Nu au lipsit din repertoriul său operele româneşti şi câteva operete, precum şi lieduri şi creaţii vocal-simfonice, informează Opera Naţională Bucureşti (ONB).

Născut pe 18 ianuarie 1933, într-un sat din judeţul Sălaj, artistul a studiat la Conservatorul din Cluj şi a debutat la Opera Română din oraşul de pe Someş la vârsta de 21 de ani, în spectacolul „Cneazul Igor”. S-a perfecţionat şi la Accademia Nazionale di Santa Cecilia din Roma, iar în anii tinereţii a obţinut premii la importante concursuri internaţionale. Între 1964 – 1988 a fost solist al Operei Române din Bucureşti, fiind şi director artistic al instituţiei între 1976 – 1982. A activat şi în diplomaţie, ca ataşat cultural la Ambasada României din capitala Italiei.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.