România, codaşa UE la cheltuielile pentru sănătate

0

În România se înregistrează cele mai mici cheltuieli pe cap de locuitor pentru sănătate, în timp ce numărul investigaţiilor RMN şi CT, precum şi al mamografiilor, este cel mai mic din UE, potrivit unui raport al OECD şi al Comisiei Europene.

Numărul doctorilor la mia de locuitori varia, în 2012, de la 6,2 doctori în Grecia, 4,9 în Austria şi 4,4 în Lituania, la 2,5 în România şi Slovenia şi 2,2 în Polonia, arată un raport al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) şi al Comisiei Europene.Cele mai multe consultaţii anuale raportat la numărul de locuitori se înregistrează în Ungaria, Slovacia, Cehia şi Germania, România aflându-se pe locul 19 în UE, informează Mediafax.

În ceea ce priveşte asistentele, media europeană este de opt la 1.000 de locuitori, conform datelor din 2012. În Danemarca, sunt 15,4 asistente la mia de locuitori, în Finlanda – 14,1, iar în Irlanda – 12,6. Cel mai mic număr se înregistrează în Grecia – 3,6, în timp ce în România sunt 5,8 asistente la 1.000 de locuitori.

În privinţa dotării unităţilor medicale cu computere tomograf şi aparate RMN, numărul acestora a crescut în ţările europene în ultimii 20 de ani. În 2012, Italia, Grecia, Finlanda şi Cipru aveau cele mai multe aparate RMN la un milion de locuitori, iar Grecia, Italia, Letonia şi Cipru aveau cele mai multe computere tomograf.

România, în schimb, avea 3,8 aparate RMN la un milion de locuitori, doar Ungaria având mai puţine – 2,8. În ceea ce priveşte computerele tomograf, România avea, în 2012, 9,2 aparate la un milion de locuitori, mai puţine având doar Marea Britanie – 8,7 şi Ungaria – 7,7.

În acelaşi an, în România s-au făcut cele mai puţine investigaţii RMN din UE – 1,7 la mia de locuitori, faţă de 95,2 în Germania, şi cele mai puţine investigaţii CT – 13 la mia de locuitori, faţă de 205 în Luxemburg. Şi la capitolul mamografii, România se află pe ultimul loc: doar 8% dintre femeile cu vârste între 50 şi 69 de ani au efectuat o astfel de investigaţie în 2012.

Pe de altă parte, România se află pe locul 7 în UE în privinţa numărului de paturi la mia de locuitori, raportul arătând o scădere a numărului de paturi în toate ţările din spaţiul comunitar, din 2000 până în prezent. Potrivit ultimelor date disponibile, din 2011, cele mai multe antibiotice s-au prescris în Olanda, Estonia, Letonia şi România, iar cele mai puţine în Franţa, Belgia, Cipru şi Grecia, faţă de 84,8% în Finlanda, 81,5% în Danemarca şi 80,2% în Austria.

România este ţara din UE cu cele mai scăzute cheltuieli per capita pentru sănătate, pe primele locuri fiind Olanda, Austria şi Germania şi, totodată, statul care alocă cele mai puţine fonduri pentru unităţile medicale private.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.