Raportul privind tortura şi închisorile secrete, prezentat de Senatul SUA

0

Senatul american urmează să prezinte săptămâna viitoare un raport de anchetă foarte aşteptat cu privire la tehnicile de „interogare în forţă” ale Agenţiei de spionaj CIA în perioada 2001-2009, o încercare de a încheia în mod transparent un capitol controversat al preşedinţiei Bush.

În urma unui acord cu Casa Albă, o versiune cenzurată a unui raport parlamentar de peste 6.200 de pagini va fi declasificată „săptămâna viitoare”, a confirmat pentru AFP Dianne Feinstein, preşedinta Comisiei pentru Informaţii din cadrul Senatului, informează Mediafax.

Raportul Comisiei este rezultatul a peste trei ani de anchetă meticuloasă (2009-2013) vizând să facă lumină asupra programului secret creat de CIA pentru interogarea a peste 100 de deţinuţi suspectaţi de legături cu Al-Qaida în perioada 2001-2009, incluzând simularea înecului sau privarea de somn.

Confidenţial, raportul de anchetă a fost aprobat cu uşile închise de către Comisie în decembrie 2012, iar senatorii au votat în aprilie pentru prezentarea publică a aproximativ 20 de concluzii şi unui rezumat de aproximativ 500 de pagini, din care au fost eliminate informaţiile cele mai sensibile.

În pofida faptului că Barack Obama a promis o declasificare rapidă, procedura a fost prelungită opt luni, deoarece senatorii şi Casa Albă nu erau de acord asupra volumului de informaţie ce urma să fie cenzurat, de exemplu numele de cod ale unor agenţi CIA sau unor ţări care au cooperat în acest program secret. Între ţările în care ar fi funcţionat închisori secrete CIA s-ar afla şi România.

Numeroşi republicani se opun în continuare declasificării raportului şi redeschiderii dezbaterii publice cu privire la rolul CIA şi la tortură. Concluziile raportului sunt „şocante”, a declarat Dianne Feinstein în aprilie. „Crearea unor găuri negre (închisori secrete) clandestine pe termen lung şi utilizarea unor tehnici de interogare în forţă au fost erori teribile”, a afirmat ea. În opinia sa, raportul arată că metodele folosite nu au produs informaţii care să permită localizarea lui Osama ben Laden.

Barack Obama a recunoscut că Statele Unite au „torturat oameni”, expresie pe care a folosit-o în mai multe rânduri. La instalarea sa la Casa Albă, în ianuarie 2009, el a oprit în mod oficial programul CIA.”Atunci când am utilizat tehnici de interogare aprofundată, tehnici pe care eu le consider – şi orice persoană onestă este necesar să le considere – tortură, noi am depăşit o linie”, a declarat preşedintele american în august.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.