Un vas de pescuit a luat foc în Portul Constanța
Un vas de pescuit de mici dimensiuni a luat foc, sâmbătă noapte, în dana zero a Portului Constanţa, incendiul fiind stins fără să se înregistreze victime sau să fie poluată apa mării, transmite corespondentul Mediafax.
Potrivit reprezentanţilor Căpităniei Zonale Constanţa, flăcările au izbucnit în jurul orei 02.30, în bucătăria navei de pescuit „Romfish1” sub pavilion România.
La faţa locului au ajuns şi au intervenit echipaje civile de pompieri din Portul Constanţa. A fost alertat şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” Constanţa, dar nu a mai fost necesară intervenţia pompierilor militari, incendiul fiind lichidat în mai puţin de o oră de la declanşare. Primele date arată că flăcările ar fi izbucnit în urma unui scurtcircuit, cel mai probabil la un frigider aflat în bucătăria navei, fiind provocate pagube în bucătărie, în sala de mese şi în alte două încăperi.
Căpitănia Zonală Constanţa a anunţat că nu au fost victime şi nici nu a fost poluată apa mării.